Satul românesc este ca o ladă de zestre, iar noi, românii, în special, faţă de alte popoare europene avem rădăcinile şi veşnicia la sat. Avem tradiţii, muzică populară, costume tradiţionale, bucate şi reţete gustoase, elemente etnografice şi folclorice în patrimoniul Unesco, care provin dintr-un singur loc: SATUL. Ca olteni, am fost, suntem şi vom fi mândri de moştenirea noastră!
Din 15, până duminică, 20 iulie a.c., Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România” organizează „România, grădina Europei. Descoperă comorile României”, la care participă sate din România, printre care şi Izbiceni. Târgul a fost orgnizat în faţa Ateneului Român.
La deschiderea evenimentului au venit reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a României, din partea Guvernului României, Parlamentului României, consilii judeţene, ambasade, primării, asociaţii şi instituţii de cultură şi turism din ţară. Expoziţia reprezintă un proiect inovativ, de promovare a ţării noastre în Europa, şi nu numai. Proiectul se desfăşoară în perioada iulie – octombrie 2014, câte 6 zile în piaţa centrală a municipiilor gazdă a expoziţiei. În lunile iulie, august şi septembrie, oraşele gazdă sunt: Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca; Arad, Timişoara, Craiova, Constanţa; Iaşi. Expoziţia „România – Grădina Europei” se va desfăşura în următoarele mari capitale europene, în perioada septembrie-octombrie 2014: Bruxelles, Paris, Madrid şi Roma. Această expoziţie este însoţită de evenimentele dedicate promovării valorilor României: destinaţii şi obiective turistice, culturale şi religioase, cele mai frumoase sate din România, tradiţii şi obiceiuri, produse tradiţionale, produse româneşti.
Asociaţia îşi propune să reunească aproximativ 81 de sate (comune) tradiţionale, care să constituie modele de dezvoltare rurală în România. Obiectivele asociaţiei sunt: valorificarea, promovarea valorilor şi frumuseţilor satelor românesti, să contribuie la renovarea şi conservarea lor, să promoveze turistic satele membre, proiecte şi investiţii pentru dezvoltarea satelor membre, lansarea de proiecte pilot şi multe altele. Asociaţia îşi propunesa să „brenduiască“ satele membre, promovand astfel patrimoniul local, rural, produsele locale, tradiţii şi obiceiuri populare specifice satelor membre.
Pe lângă comunele Vişina şi Cezieni, comuna Izbiceni, ce-l are în frunte pe fiul satului, Mircea Velica, a participat la acest târg cu cele mai frumoase obiceiuri: Iordănitul – păzitul fântânilor, un ritual care se petrece în noaptea dintre 6 şi 7 ianuarie, când în fântânile nepăzite de oameni se aruncă cenuşă cu ciurul. Un alt obicei este „Iertatul pe petic“, considerat un obicei la fel de important ca taina cununiei. Pe lângă alte produse marca Izbiceni, „Roşia de Izbiceni“, emblema localităţii, a fost expusă la târg şi s-a numărat printre preferatele.
Iordanitul – păzitul fântânilor este un obicei vechi, transmis din cele mai vechi timpuri şi conservat în zile nostre. În ajun de Sfântul loan Botezătorul, sărbătorit de credincioşi la 7 ianuarie, în drumul lor către apa Iordanului praznicii aruncau cenuşă în fiecare fântână pe care o găseau nepăzită de oameni, pedepsind în acest fel nepăsarea lor. Aşadar, în noaptea de 6-7 ianuarie fiecare fântână publică (din uliţe) era păzită de oamenii care se alimentau cu apă de la acea fântână. Oamenii se adunau la fântâna respectivă şi o păzeau pentru ca nimeni să nu arunce gunoaie în ea. Era de altfel şi un prilej de petrecere, deoarece pentru a rezista noaptea în „gerul Bobotezei“, îşi improvizau adăposturi, iar bărbaţii beau ţuică fiartă sau vin fiert după care serveau diferite mâncăruri, de regulă, cârnţi sau carne de porc, însoţite de murăturile tradiţionale. Supravegherea fântânii dura până în zorii zilei de 7 ianuarie, când bătrânii, care locuiau în zona respectivă, veneau cu sticla şi aruncau aghiazma în apa fântânii, sfinţind în acest fel întreaga apă. După sfinţirea apei, de la fiecare familie venea câte un reprezentant şi lua apă într-un vas pentru a iordani casele, animalele, păsările grajdurile etc… Cei care nu păzeau fântâna erau blamaţi de săteni, pentru faptul că aveau apa murdară în fântâna de la care se alimentau cu apă, întârziind astfel procesul. Termenul de „iordan“ este de origine slavă şi în satele de pe malul drept al Oltului inferior. În ziua de 7 ianuarie, dimineaţa, înainte de a răsări soarele, în familiile în care erau băieţi mici, le era pregătit un vas cu apă sfinţită, adusă din ziua de Bobotează de la biserică şi un buchet de busuioc uscat.
Protejatul fântânilor în noaptea de Sf. Ion şi Iordănitul sunt obiceiuri întâlnite în mai multe zone, dar în această formă le găsim numai în sudul ţării, ceea ce îi diferenţiază, totuşi, pe locuitorii din Izbiceni de ceilalţi, fiind tocmai povestea transmisă din bătrâni de la care se spune că a pornit obiceiul.
Iertarea pe petec alb. Cu dezlegare de la preot, proaspetele doamne îşi scot de la naftalină veşmintele de la nuntă, se gătesc şi merg la biserică să li se ierte păcatele săvârşite în primul an de căsnicie. „Iertarea de Florii”, un obicei căruia localnicii i-au uitat vechimea şi raţiunea, care se practică doar la Izbiceni, adună în fiecare an, cu o duminică înainte de Paşte, toate cuplurile care şi-au pus pirostriile în ultimele 12 luni, într-o paradă a costumelor de însurătoare. În credinţa sătenilor, primul an de căsătorie ar fi decisiv pentru viitorul tinerilor însurăţei, aşa că după ce merg la biserică trec şi pe la naşii de cununie, să le mai ceară sfaturi pentru anul ce vine. În curtea bisericii, pe un covor de verdeaţă, stau, ca într-o paradă de modă, aliniate, mai multe mirese, zgribulind ca nişte ghiocei la început de primăvară. Soarele le mai alungă tremuratul. Stau sfioase, cu capetele plecate. Ridică rar privirea către soţii lor, adunaţi şi ei ciorchine, în costumele de ginerică, şi atunci cu sfială, ca şi cum ar fi pentru prima oară când se văd. După ce-şi cer iertare în faţa lui Dumnezeu, însurăţeii trebuie să treacă pe la naşii de cununie şi pe la părinţi să le ceară şi lor iertare. Naşii îi aşteaptă cu bucate tradiţionale sărbătorii de Florii, îi aşează la masă şi o ţin într-o veselie până seara târziu.
Obiceiul, ale cărui origini s-au pierdut odată cu generaţiile, care au ţinut „secretul” pentru ei până la groapă, se numeşte „Iertarea pe petic alb” deoarece, la spovedanie, tinerii trebuie să îngenuncheze pe un petic alb de pânză sau un prosop, semn de puritate. Se spovedeşte mai întăi bărbatul, apoi femeia, pe acelaşi prosop. „Iertarea de Florii” sau „Iertarea pe petic alb”, rămâne o poveste frumoasă la Izbicenii Oltului, reiterată ori de câte ori expoziţia de flori a întâmpinării Domnului împlineşte gândul cel bun al tinereţii sub semnul cuviinţei şi al pioşeniei.
(sursa informaţiilor privind tradiţiile: Gazeta de Izbiceni)
