E ciudată lumea în care trăim. Haideţi să recunoaştem: e o piesă de teatru în care spectatorii devin actori, iar după ce obosesc, interpretând roluri de personaje principale sau de figuranţi se retrag, din nou, în sala mare sau în lojă. Depinde de cât de scump e biletul sau de cine l-a plătit. Se gândea cineva acum vreo lună că fratele preşedintelui ţării va sta la beci? Acolo unde sunt semne că va petrece mult timp… P’asta n-a luat-o nimeni în calcul. Reformatorul justiţiei din România e Bercea Mondial, iar cuvintele sale sunt enunţuri apriorice pentru cei care pot servi drept material didactic la facultăţile de jurnalism. Gâdea, Ursu, Badea, sunt exemple a ceea ce nu se face. Şi ăsta e un punct de vedere… Ceva ne scapă. E o luptă d’aia surdă pentru putere, din care, dacă cineva ar extrage jumătate de energii pentru a le folosi în binele românilor de rând, pâinea ar fi mai ieftină, iar scumpirea la gaze, anunţată pe 1 iulie, s-ar amâna pentru altă dată. Popor bolnav, popor sănătos. Pentru cei suferinzi, ceilalţi fac listă de aşteptare la medicamente. Ministrul anunţă o tombolă, iar dacă după emisiune ar fi alegeri tot pe ei i-ai vota: înţelepţii, asistaţii, clienţii şi alţii, evident. Poate şi cei care numără voturile… Bomba anului: parlamentul e moral. Vreo trei sute de indivizi i-au cerut lui Băsescu o demisie, uitând laolaltă şi fiecare în parte, că în şifonierul fiecăruia se află, de la caz la caz, un schelet sau un cimitir cu oseminte interzise. E veche povestea în care hoţul strigă „hoţii”. E cu mult înainte ca Năstase să primească un spor de pedeapsă. Năstase? Ideologul doctorului Victor Ponta. Nu-l ştiţi? Foarte rău! La noi, aici, acasă, e bine. În Slatina, e o concurenţă de piscine, încât viitorii campioni olimpici la înot, peste ani, vor fi de la noi. E o mică problemă cu traiul zilnic. Puţin cam scump, dar cine se mai agaţă azi de fleacuri? E, Doamne, atât de frumos pe-o bancă, în faţa blocului, pentru că vezi totul de acolo! Chiar şi pe Marian Căruntu, atunci când cere demisia unei părţi însemnate a omenirii, uitând că şi el este un actor, într-o piesă care nu are regizor. Nu e tare? Aţi mai văzut pe undeva aşa ceva? La spital, au anunţat, oficial, reabilitarea policlinicii. Mai sunt nişte reparaţii de făcut, iar noua unitate de primire urgenţe mici şi cazuri închipuite, privită dintr-o parte, pare o spălătorie, din altă parte, ai zice că e un magazin de haine. Vor da jos gardul, iar, cu siguranţă, cu banii de pe el vor lua un endoscop. Să aibă doctorii ăia tineri cu ce să-şi vadă lungul nasului! Plouă. Luni, până la prânz, marţi, după masă şi miercuri, toată ziua. Exact ca Minulescu, cel care se învaţă în clasa a XI-a, dar se dă la Capacitate, în clasa a VIII-a. Pe câmp, şi grâul are sentimentul că a crescut degeaba. Iar este cincizeci de bani kilogramul, pentru cine nu are siloz, magazie, să-l vândă atunci când preţul o arăta altfel. La Caracal, mai vin oameni cu treburi de la Slatina şi vor să vadă şi la ei ce e acolo. Speranţa moare ultima. Pe la ziare se scriu cronici despre criminali condamnaţi la închisoare, dintre cei puţini prinşi, iar viaţa rândurilor este o junglă. Nici nu ştii pe ce calci ca să te fereşti de animalul mic, cu muşcătură mai puternică decât cel mare care latră şi fuge de-a-ndărătelea. Iar toate acestea aleargă spre noi şi dinspre noi, cu o viteză pe care n-o pot măsura nici aparatele radar, aşezate la mica ciupeală, pe drumul mare. Unii merg mai departe, alţii se împiedică, iar unii cad. Pe ultimii nu-i saltă nimeni. Cel mai scump lucru în ziua de azi e o mână întinsă dezinteresat. Fără un interes patrimonial direct, pentru tine sau pentru terţi…
