Pe Silviu Neacşu, la Prefectură, îl aşteaptă altceva decât se vede la prima vedere…
E de salutat decizia luată de organismul politic al stângii oltene de a-l desemna ca prefect de Olt pe profesorul Silviu Neacşu. Evident, pe margine sunt unii care-l contestă, oameni din sistemul social-democrat care ar fi vrut, pentru ei sau pentru vreo rudă, prieten sau partener cu afaceri de la buget, pe altcineva. Însă, zarurile sunt aruncate. Chiar şi distinsa doamnă Man, inspectorul şcolilor din Olt, se bucură. A scăpat de o concurenţă pe post, în cazul în care, cine ştie, se întâmplă vreo sincopă în sistemul relaţional…
Ca autor al rândurilor de faţă, mă înscriu, aproape necondiţionat, în plutonul celor care susţin desemnarea lui Silviu Neacşu. Îl ştiu pe domn’ profesor de prin o mie nouă sute optzeci şi ceva, din curte de la Metalurgic, acolo unde venea întâia oară să predea matematică. E profilul omului care nu se încadrează în plutonul celor care cred că le ştiu pe toate, că lumea şi universul sunt nişte accesorii, pandantive ieftine, la viaţa lor de zi cu zi.
În plan politic, Neacşu a păcătuit doar într-un singur sens: atunci când, pornind de la nişte principii de viaţă, a dat de înţeles că modestia poate fi un mijloc de existenţă. Greşeală imensă, impardonabilă, într-un asemenea loc unde reuşita e garantată şi pentru demagogi, farisei, lipitori de afişe şi alte lighioane care văd prin ea, prin politică, un mijloc de parvenire.
Însă, ca prefect, pe Silviu Neacşu îl aşteaptă vremuri grele. Sub gestiunea sa, în judeţ vor fi organizate cel puţin două rânduri de alegeri. Dacă la europarlamentare o mai merge cum o merge, pentru că pe toate părţile sunt ai noştri cu ai noştri, la prezidenţiale, în noiembrie, va fi bătaie ca-n şapte păcate. În consecinţă, oricum am încerca să eliminăm presiunea evenimentelor în cauză, tot nu se poate. Altfel, demnitarul Silviu Neacşu trebuie să încarce de responsabilitate, de autoritate, o funcţie pe care predecesorul său, Cătălin Rotea de la PNL a reaşezat-o în prim-planul atenţiei opiniei publice. Nu se ştie astăzi cine-i va fi şef de cabinet, cine va conduce cancelaria prefecturii, dar de modul cum va şti să-şi aleagă aceşti primi colaboratori va depinde reuşita mandatului său.
Paradoxal, va exista presiune din toate părţile, iar asta se va exercita difuz asupra tuturor gesturilor pe care le va face, al modului cum va înţelege să comunice cu partenerii săi, şefi de instituţii publice, şi cât va şti, prin simţuri predobândite, să apese pedala doar în zonele unde e voie de la împărăţia care l-a desemnat şi pe el drept reprezentant al guvernului în teritoriu.
La început de drum, dintr-un instinct şi fără nici un fundament, mizez pe Silviu Neacşu. E o pornire care nu poate fi justificată temeinic, una care se susţine doar de timpul ce a trecut de când subsemnatul îl cunoaşte ca un om aşezat pe acest profesor pentru care matematica e o formă de manifest a splendorii ştiinţelor exacte. Altfel, aşa ca o paranteză peste timp, ar mai trebui spus că profesorii care au îndeplinit la Olt funcţia de prefect au onorat-o în lungi perioade de mandat, cât şi cu cinste şi recunoştinţă din partea cetăţii. Îmi vine în minte un nume, şi nu ştiu dacă cineva se mai încadrează în acest tipar: profesorul Marin Diaconescu de la Balş, cel care între 1993 şi 1996, 2001 şi 2004, a dat instituţiei în cauză greutatea pe care o merită în peisajul public oltean…
