Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, candidează pentru un nou mandat de parlamentar în cel mai înalt for politic al Europei. Înaintea acestuia, pe lista întocmită de PDL, se află Theodor Stolojan, Monica Macovei şi Traian Ungureanu.
Marian-Jean Marinescu a intrat în politică la începutul anilor ’90, ca membru al Partidului Democrat. De-a lungul timpului, vâlceanul a fost şi prefect al judeţului Dolj, iar în 2004 a fost ales deputat de Dolj pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr. În toamna anului 2005 a fost desemnat Observator al României în cadrul Parlamentului European. Odată cu intrarea României în Uniune Europeană, Marinescu a devenit membru al Parlamentului European, de la 1 ianuarie 2007, şi în noiembrie, acelaşi an, a fost ales deputat european. În prezent, este unul dintre cei mai activi europarlamentari ai României, având o implicare mare în demararea unor proiecte, care au fost fost şi votate de colegii din Parlamentul European.
Pe buletinul de vot, de la alegerile europarlamentare, acolo unde va figura PDL, Marinescu se află pe poziţia a patra.