Tudor Vladimirescu: „Patria se chemă norodul, iară nu tagma jefuitorilor!”
Departe de a analiza viaţa politică din România, din perspectiva doctrinelor mult-invocate, propunem poziţionarea privirii critice asupra vorbelor rostite acum 192 de ani: „Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atat cele bisericeşti cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi, până când să le fim robi?”. Câtă dreptate! Câtă actualitate!
Așa cum am plecat capul timp de sute de ani, procedeul e comun celor 25 de ani de democraţie și libertăţi, dragi tovarăşi. Dar, atâta timp cât încă ne mai este permisă exprimarea liberă, să adresăm nişte întrebări, eterului. Căci doar el ne mai aude.
1. Domnilor, a fost sau n-a fost manipulare în masă? A fost, sau n-a fost strămoș Antenotrist, atât în speţa Revoluției, cât și a mineriadelor?
2. Ce-a fost şi ce-a ajuns FSN-ul?
3. Care au fost condiţiile aderării României la NATO?
4. De ce U.E. ne-a impus să devenim cât mai degrabă occidentali şi să oferim companiilor noastre (cu majoritatea resurselor aferente) capital străin, nume străin şi matcă OFF-SHORE-istă?
5. De ce toate guvernele au oferit celor două sisteme (fabrici de viitor: Educaţia şi Sănătatea), buget de subzistenţă?
Ştim cu toţii că sunt multe astfel de întrebări de adresat eterului.
Cât despre popor, se pregătește, încă din ’90, o societate extrem de stranie, fără valori, fără repere pozitive, ameninţată cu foametea, seceta, viitura, tirania şi dezmăţul instituţional. Generaţiile trecute acuză deşănţarea, cele noi aşteaptă căpătuirea. Marea provocare va fi aceea de a vedea dincolo de nimicurile spectrale. Avem nevoie de o Constituţie clară, în spiritul legii şi raționalului, de o minimă protecţie socială, de 90% procent de absorbţie a fondurilor europene şi de revigorarea sistemului de Educaţie. Şi sunt atâtea de contestat, pentru că situaţia a evoluat, în rău. Rău pe care îl simţim, poate mai mulţi azi faţă de ieri. Timbrul de mediu se dovedeşte ineficient, asta după ce l-am acceptat cu toţii (cu excepţia unui parlamentar rătăcit), pentru că nu am văzut pe nimeni să lupte pentru dreptul european de a deţine o maşină (cu excepţia unor simple discuţii pe forumuri). Poate vă convine că se încurajează creşterea numărului maşinilor care poluează mult, în timp ce ar fi trebuit să luptam pentru ca parcul auto din România să aibă maşini de la Euro3 în sus… Circul de la OLTCHIM a fost unul pe placul maselor (mai puţin masa influenţată de circarul din Caracal), iar compania a rămas în suspans şi traversează o situaţie care o duce către inchidere sigură, mai rea decât privatizarea. Apoi a venit rândul perlei CFR MARFĂ, care este un simbol al României, o companie strategică şi care oricând poate aduce profit, dacă nu e administrata de hoţi. POŞTA ROMÂNĂ, care e de-o seamă cu manualul de istorie, e căpuşată şi a ajuns să aibă o soartă care nu interesează pe nimeni, mai puţin pe directorul care e plătit cu mii de euro per picătura de transpirație. E de ajuns „stresul” directorilor dubioşi în ceea ce priveşte companiile NOASTRE, încât pe noi să ne doară „la bască” de tradiţie, istorie, simboluri?
Nu se agită nimeni pentru ceea ce a mai rămas statului. Scuze! CE NE-A MAI RĂMAS, NOUĂ! Pentru că fiecare dintre noi suntem ACŢIONARI la OLTCHIM, CFR MARFĂ, DISTRIGAZ, TRANSGAZ, POŞTA ROMÂNĂ, SNLO, etc. Chiar şi cei care s-au născut ieri. Observaţi cum s-a schimbat prezentarea, în 24 de ani? Ce-i spune acum fiului său, un tată din România: „Ştii, fiule, ţara în care te-ai născut e foarte bogată. Avem aur, petrol, sare, minereuri, mii de izvoare cu apă pură, soluri dintre cele mai fertile, doar că….de fapt, nu mai sunt ale noastre. Dar, McDonald’s s-a gândit la tinerii ca tine şi avem McMici şi Fundaţia pentru excelenţă Dan Voiculescu!”. În fiecare stat de drept există repere, etichete, valori, simboluri la care nu se renunţă niciodată. Iar ceea ce exclamă unii „privatizaţi”, că e mai bine dacă vine privatul să scoată profit, că noi nu suntem în stare, e boală de cap. Spre surprinderea unora care au furat de la 20 de milioane ca să aibă cât pentru 10 vieţi de „privat”, NU tot e de vânzare! E istoria pe care n-o poţi cumpăra. (Sau îi pui pe Boia şi Tismăneanu să scrie ce-au visat noaptea şi afli că istoria ţării tale începe mâine.).
Poate mă judecă unii că am început, recent, să gândesc mai naţionalist decât înainte, dar îmi dau seama că „faza cu europenismul” nu mai ţine (n-a ținut niciodată). Am dat Europei resursele, tot. Şi singura reuşită e că avem mâncare de import, ne lăudăm cu „Fruitmasters Holland” sau „Turkey tomatoes”, în timp ce soiurile noastre dorm în Institutul Legumicol. Americanii, atât de aşteptați, au venit cu Bechtel, adică o gaură de miliarde de Euro. Au mai adus, de asemenea, singura investiţie plauzibilă în acești 24 de ani: FMI. România, prin guvernele din 1996 încoace, a investit circa 150 miliarde de Euro în…datorii.
Viitorul? Care? Stânga, dreapta, viziuni, strategii (pe hârtii), măsuri, politici, reforme. Nabucco is gone! Infrastructură, nema. 50%+1 proști, din totalul de 60% (care mai suntem pe aici, restul pe listele electorale).
Desigur, îl închidem pe Becali, îl căutăm pe Varan de purici şi mergem în Schengen. Acolo, numai lapte şi miere. De import. Căci la noi va fi prea scump să mai produci ceva. Şi mai luăm un împrumut…
N-am vrea să rămânem în situaţia de a nu mai fi niciunul care să ne atragă atenţia: ”Bă tată, nu e bine!” Vreţi să aşteptaţi încă 4 ani pentru a se schimba ceva? Mă tem că peste 4 ani nu va mai fi nimic de schimbat! Vi se pare că nu avem nimic de contestat? Vi se pare că suntem liniştiţi? Vi se pare că ne „şade bine” ca sclavi ai FMI?
Mulţi sunt bătrâni, unii suntem tineri. Şi vrem să schimbăm macazul ăsta roşu care ne duce către finalul istoriei unei ţări. Credea oare vreun brav domnitor, când îşi ştergea sabia plină de zilele atâtor turci, că o luptă dreaptă a tinerilor studenţi va fi profanată de brutalitatea unor mineri care şi-au uitat mintea în subteran?
Recent, alţi rătăciţi ai istoriei ne vor afară din regiunea lor autonomă şi cer, încă o dată, sfâșierea trupului ţării şi umilirea românilor. Oare ei cred că miile de ani în care am defilat cu capul de lup deasupra frunților noastre vor putea fi cumpărate de la vreun politician „modern”? Probabil că da…
Poate că la un moment dat, politicienii zilelor noastre vor schimba contul gras din bancă în coroana libertăţii şi a egalității de şanse. Poate că undeva, la o intersecţie de drumuri, sunt nişte tineri care îşi vor pune ambiția să rămână acasă, lângă familie şi vor face tot ce le stă în putinţă să schimbe lumea în care trăiesc. Şi ţara în care bunicii lor au mâinile crăpate de muncă. Munca de a crea O ŢARĂ.
prof. Gabriel Laurenţiu Pătraşcu
