Acasă Politic Cronică parlamentară despre ai noştri!

Cronică parlamentară despre ai noştri!

71

Un ales care reuşeşte imposibilul pentru locuitorii colegiului său:
Deputatul Virgil Delureanu a oprit desfiinţarea Judecătoriei Balş!

În timp ce la nivel central au scăpat câinii dincolo de gardurile bunului simţ, iar fruntaşii din partidele puterii se muşcă de unde apucă, ceilalţi demnitari îşi văd de treabă şi muncesc în folosul comunităţii din partea căreia au fost aleşi. Nu toţi, ce-i drept…
Când toată lumea vedea ca şi desfiinţată Judecătoria de la Balş, adept al faptelor, deputatul Virgil Delureanu a iniţiat o serie de contacte la nivelul structurilor parlamentare şi nu numai, în vederea lămuririi acestei situaţii aparent fără ieşire până mai ieri.
Chestionat pe această temă, rugat să detalieze paşii făcuţi, domnia-sa a arătat, ceas cu ceas, oră cu oră, în ce au constat diligenţele sale făcute pentru eliminarea acestei propuneri de pe agenda responsabililor de la Justiţie:

„Pentru mine contează oamenii din Colegiul 4 Balş, nu anumite persoane care stau în «peluză» şi îşi dau cu părerea.
Luni (n.n. 17.02.2014), în jurul orei 17.00 am făcut afirmaţia că Judecătoria Balş nu se va desfiinţa şi acum (n.n. 19.02.2014) vin cu argumente: În şedinţa de grup a PSD din data de 17.02.2014 orele 15.00 am luat legătura cu domnul Neacşu Marian – Lider de Grup PSD şi mi-a promis că deocamdată nu se pune problema desfiinţării Judecătoriei Balş şi a celorlalte 29 de judecătorii din ţară. În data de 18.02.2014 orele 13.45, domnul deputat Iordache Florin a convocat o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei cu Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor şi cu 3-4 colegi deputaţi ale căror judecătorii din oraşele unde au candidat urmează să se desfiinţeze. Când am ajuns în biroul domnului deputat Iordache Florin – Preşedintele Comisiei de Muncă,  erau prezenţi: domnul ministru Secretar de Stat, Moţiu Florin Aurel, domnul Secretar de Stat – Neacşu Liviu Stancu, ambii de la Ministerul Justiţiei, domnul Neacşu Marian – lider de grup PSD, domnul Ciucă Liviu Bogdan – Preşedinte la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor şi colegii mei domnul deputat Covaci Dorel – Judeţul Timiş şi doamna deputat Intotero Natalia Elena – judeţul Hunedoara.
În urma discuţiilor purtate cu cei prezenţi a reieşit faptul că deocamdată nu se pune problema desfiinţării judecătoriei Balş ca şi a celorlalte din ţară. Fac menţiunea că un punct pe ordinea de zi al Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială a fost şi Proiectul de Lege privind desfiinţarea unor instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea. Comisia al cărui membru sunt nu a data aviz pentru Comisia Juridică, cerând amânarea pentru lămuriri încă o săptămână.
Chiar dacă vor dispărea anumite judecătorii  se vor stabili anumite criterii care trebuiesc îndeplinite. Sunt convins că Judecătoria Balş şi Parchetul de pe lângă aceasta vor rămâne”.

 

Luminiţa Adam luptă pentru drepturile elevilor şi condamnă lipsa de fair-play de la alegerile anticipate din 3 februarie 2013

În agenda deputatului Luminiţa Adam şi-au făcut loc două probleme de interes public: o propunere legislativă pentru modificarea Legii Educaţiei şi o declaraţie politică referitoare la alegerile locale parţiale de la Slatina, care au avut loc pe 3 februarie 2013.

Elevii ar putea avea putere în cadrul Consiliului de Administraţie
Printr-un proiect de lege, la care este co-semnatar şi deputatul Colegiului 7, Luminiţa Adam, se propune modificarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Astfel, se doreşte revenirea la situaţia de dinainte de adoptarea legii anterior menţionate, atunci când reprezentantul elevilor din unităţile de învăţământ să participe la sedinţele Consiliului de Administraţie în calitate de membru deplin, cu drept de vot. În expunerea de motive se arată că reprezentantul elevilor să aibă vârsta de 18 ani împliniţi, pentru a respecta prevederile art. 211 din Codul Civil, ceea ce înseamnă că în şcolile în care nu există un elev major, elevii minori nu vor fi reprezentaţi(?). Lucru care rezolvă parţial dreptul elevilor de a fi reprezentaţi în Consiliul de Administraţie.

A trecut un an! Deputatul şi-a amintit…
Acum un an, pe 3 februarie 2013, au avut loc alegeri anticipate parţiale pentru funcţia de primar al urbei Slatina. Publicaţiile vremii prezentau pe larg răscoala violetă de la Slatina, de pe B-dul A. I. Cuza, în faţa sediului CEC (zona Vâlcéa), unde unii se luptau cu alţii. A trecut multă apă pe Olt de atunci, dar deputatul Luminiţa Adam nu a uitat zilele fatidice de 29 ianuarie, când echipa lui Diaconescu a luat bătaie în deplasare… fizic, şi ziua de 3 februarie, ziua când  poporul a bătut PP-DD pe buletinele de vot. Candidatul PP-DD era Radu Orzaţă, slătinean get-beget, dar preşedintele Dan Diaconescu nu i-a purtat noroc, semn că flacăra violet nu a ars bine, iar degetul mare din siglă ce arăta în sus s-a întors şi a arătat în jos.

În şedinţa din Camera Deputaţilor, ce a avut loc pe 12 februarie 2014, deputatul Luminiţa Adam a prezentat câteva dintre infracţiunile făcute de oamenii misterioşi, doar pentru a atrage electorat, chiar în ziua alegerilor.

„Esenţial pentru viaţa democratică a unei ţări este constituirea organismelor puterii prin vot direct, egal şi secret, astfel cum este prevăzut de Constituţie şi în legile alegerilor.
Numai că nicio constituţie, şi nici aceste legi nu prevăd o calitate a votului pe care eu o consider esenţială, şi anume ca acesta să fie real, adică să exprime fără echivoc, fără influenţe, fără interese voinţa pură a fiecărui cetăţean şi alegător.
Din păcate, maniera de desfăşurare a scrutinurilor parţiale din data de 3 februarie 2013, în special pentru funcţia de primar în municipiul Slatina, contravine flagrant acestui deziderat. Nu înţeleg să contest pe această cale rezultatele finale ale alegerilor, ci numai să trag un semnal de alarmă cu privire la maniera în care au fost obţinute aceste rezultate. Au fost folosite diverse mijloace:
1. De intimidare – un scandal electoral cu pumni şi bătaie a avut loc în plină stradă la Slatina, un cameraman OTV, membru al echipei de campanie a candidatului PP-DD la primărie, a fost bătut şi a ajuns la spital;
2. De influenţare – au existat suspiciuni de turism electoral. La Slatina proprietarul unui autoturism, dar şi cel al unui microbuz, au fost reclamaţi la Poliţie de către reprezentanţii unora din partidele politice participante la scrutin că fac turism electoral. Unul dintre autovehicule nu avea numere de înmatriculare în partea frontală, ci doar în spate, iar plăcuţa din spate era integral acoperită cu noroi, fapt ce făcea imposibilă identificarea numărului de înmatriculare al maşinii;
3. De corupere – un reporter a fost urcat într-un autocar, unde i s-au oferit 100 lei ca sa meargă la vot.
Ceea ce este mult mai grav este faptul că folosirea acestor mijloace, care viciază direct proporţia exprimării voturilor pentru diverşi candidaţi, este de natură a genera un val de neîncredere în persoana celui ales, chiar în condiţiile în care acesta, în mod real, este sprijinit de o majoritate. Totodată, se va contesta autoritatea unei persoane alese dacă pentru sprijinul său au fost folosite aceste mijloace. În aceasta constă marele pericol pentru o societate democratică, când de dragul unui scor electoral opulent se sacrifică în totalitate credibilitatea celui ales”, a declarat deputatul Luminiţa Adam de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Aşteptăm cu interes luna mai a anului 2015, când un parlamentar îşi va aminti fărădelegile de la alegerile europarlamentare din mai 2014.

 

Veşti bune de la parlamentarii olteni pentru cei cu credinte în monede străine şi româneşti

Completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr, 389 din 11 iunie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.

În proiectul de lege la care sunt co-semnatari senatorul Darius Vâlcov şi deputaţii Dan Ciocan, Virgil Delureanu, Alexandru Stănescu şi Emil Moţ, e menţionată posibilitatea consumatorilor de a opta pentru conversia creditelor, din monedă străină în lei, fără costuri suplimentare, comisioane sau garanţii adiţionale. Modificarea la actul normativ urmăreşte protejarea consumatorilor care au credite într-o monedă străină, alta decât moneda naţională, dar şi protejarea de majorările ratelor bancare, cauzate de fluctuaţiile cursului de schimb valutar. Dacă proiectul legislativ va deveni lege, „orice consumatori de credite vor avea dreptul de a solicita conversia în lei sau în orice altă monedă străină a creditelor pe care le-au contractat în euro sau în alte monede străine, fără comisioane, costuri adiţionale sau garanţii suplimentare”, se arată în expunerea de motive. Prevederile s-ar aplica unitar contractelor de credit aflate în desfăşurare la momentul publicării în Monitorul Oficial, dar şi contractelor de credit viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.