Doldurea merita un loc în conducerea Federaţiei Române de Handbal!

Am renunţat în ultima clipă la a mai scrie la ceea ce îmi propusesem aproape toată săptămâna: starea de spirit din rândul pesediştilor olteni. Care e proastă, care acumulează energii negative venite de la talpa partidului, acolo unde primarii din fruntea social-democraţiei oltene îşi amintesc cu nostalgie vremurile când la conducerea Ministerului Dezvoltării se afla Elena Udrea. Dacă o fi aşa prin toată ţara, cred că zilele tandemului Ponta-Drganea sunt numărate în sens invers. Dar, ce-şi face omul cu mâna lui…

Avusesem în plan să scriu şi despre ruperea USL-ului, dar m-a convins Băsescu, invitat marţi seara la Turcescu, că nu se rupe. Cine pleacă de la putere? L-aţi vedea pe Crin Antonescu fără girofar, fără toate privilegiile acordate de stat pentru calitatea de a fi al doilea om al ţării, în numele unor principii? Hai să fim serioşi! În ţara asta, principiile, onoarea, demnitatea, curajul asumării, nu mai înseamnă de multă vreme decât nişte termeni cu formă dar fără fond…
Scriu însă despre ceea ce cred că merită. Despre alegerile care au avut loc în cadrul Federaţiei Române de Handbal, acolo unde s-a schimbat garda, unde a fost impus de către politic, în cel mai grosolan mod cu putinţă, aşa cum e pe cale să se întâmple şi la fotbal, un nou preşedinte, în persoana simpaticului pesedist, Alexandru Dedu, în dauna celui care a fost pentru acest sport, mulţi ani, un lider de talie mondială: Cristian Gaţu. Nu te poţi opune unui mecanism putred, care vrea să cuprindă toate sistemele lucrative din această ţară. Chiar nu văd cum…
Ceea ce este însă nedreptatea acestor alegeri, în zona în care au fost aleşi membrii consiliului de administraţie ai acestei federaţii, o reprezintă, din punctul de vedere al semnatarului, nealegerea lui Marin Doldurea în lista membrilor acestei structuri. Asta pentru că, pentru sportul de performanţă de la Olt, de foarte mulţi ani încoace, acest om face de câteva ori mai mult la un loc, decât toate instituţiile susţinute de stat şi de autorităţile locale, când clamează interesul sportului de echipă.
Dacă astăzi judeţul Olt mai înseamnă ceva din punct de vedere sportiv, la nivel naţional, acest lucru se întâmplă urmare a ceea ce face, la Caracal, acest om. Nu cred că a socotit vreodată Marin Doldurea sumele pe care le-a investit în susţinerea acestui sport, atunci când a acordat o şansă fetelor din zonă, când le-a susţinut paşii spre sala de sport şi nu spre cluburile de noapte, din ţară sau din afară. Caracalul handbalistic, proiectul lui Doldurea este un bun naţional. Nu caut acum numele fetelor ce au plecat de acolo pentru a ajunge să facă performanţă în ţară. Sincer, mi-e frică să nu uit una din ele, şi atunci, gestul în sine se anulează în întregime.
Măcar pentru ideea nebunească de a întreţine această pepinieră de talente, cu bani din firma lui, cu timp relocat din cel cuvenit familiei, măcar şi pentru a fi dat mai departe exemplu altora care ar putea să facă la fel prin alte părţi ale ţării, Marin Doldurea nu trebuia eliminat din schema de conducere a handbalului naţional. Astăzi, singurul sport de echipă care mai poate, cât de cât, emite pretenţii în numele României pe plan continental şi mondial.
Dacă în România handbalistică ar fi vreo zece de Marin Doldurea, atunci, cu siguranţă, şansa promovării acestei ţări ar fi alta. Până atunci, la capăt de rând, mă întreb, de unul singur, fără a căuta răspuns la această întrebare: De ce i-o trebui lui Ponta să-şi impună omul la federaţia de handbal, de ce o vrea cu orice preţ să-l pună pe Gică Popescu la aia de fotbal, când lui şi prietenului Ghiţă de la Prahova îi place baschetul? Chiar şi atunci când în Apuseni cad avioane în care mor de frig şi de prea lungă aşteptare oameni fără de vină…