Acasă Politic Opoziţia pedelistă a luat Bucureştiul cu asalt. Sute de democrat-liberali olteni, sâmbătă...

Opoziţia pedelistă a luat Bucureştiul cu asalt. Sute de democrat-liberali olteni, sâmbătă în capitală

47

În sfârşit, după luni întregi de încercări uşor reţinute şi critici lansate cu măsură, reprezentanţii opoziţiei din România, mai bine-spus membrii Partidului Democrat Liberal din toată ţara, au ieşit în stradă…

Mai exact, la acţiunea organizată sâmbătă, 8 februarie 2014, în Piaţa Revoluţiei din capitală, se pare că au participat aproximativ 20 de mii de oameni, simpatizanţi ai PDL, români nemulţumiţi de actuala guvernare a celor de la USL şi semeni care s-au plictisit de show-ul politic şi de erorile impardonabile pe care reprezentanţii puterii le afişează în fiecare zi. În plus, pentru corectă informare, ar fi de precizat că printre numele grele prezente la evenimentul de sâmbătă, pe lângă reprezentanţii din Olt, în frunte cu preşedintele Siminica Mirea, au fost prezenţi: Vasile Blaga – preşedintele PDL la nivel naţional, Cătălin Predoiu – prim-vicepreşedintele aceluiaşi partid, Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Traian Ungureanu, Anca Boagiu, Roberta Anastase şi Monica Macovei…

Pedeliştii olteni, în frunte cu Siminica Mirea, prezenţi la mitingul din capitală
Aşa cum era de aşteptat, având în vedere organizarea perfectă şi interesul tot mai vizibil al democrat-liberalilor din Olt, la protestul din Piaţa Revoluţiei, sub atenta coordonare şi supraveghere a preşedintelui Siminica Mirea, mai mult de 300 de pedelişti olteni au fost prezenţi în marea nemulţumiţilor care, pe bună dreptate, s-au săturat de „presupuşii” lideri a ceea ce încă există, se află şi se numeşte Uniunea Social Liberală (USL).
Desigur, acţiunea a fost făcută ca la carte: pancarte, mesaje ironice dar în egală măsură dureroase, strigăte şi huiduieli, aplauze şi mâini întinse către cer… S-au văzut astfel, mesaje de genul: „România nu e colonie USL!”, „Guvernul USL, jaf şi imunitate”, „Constituţia USL – raiul infractorilor”, „Miniştrii USL – fala puşcăriilor” sau „Oamenii mor, iar Ponta bate mingea”. Dure, ruşinoase şi totuşi adevărate…

Discursuri clare, speranţe şi multe planuri de viitor
Şi de această dată, unul câte unul, pe scena amenajată în Piaţa Revoluţiei din capitală (ce nume predestinat), liderii prezentaţi ceva mai sus au ţinut să-şi exprime indignarea şi în egală măsură regretul faţă de faptul că România de astăzi, ţara condusă de la TV de Ponta şi Antonescu este hulită, batjocorită şi dată exemplu negativ de mai marii politici ai lumii. Care, culmea, de cele mai multe ori, trag concluziile în urma emisiunilor în care ai noştri se fac de râs…
Astfel, dacă Vasile Blaga a preferat un discurs în care a strecurat cuvinte dure de genul „minciună televizată”, „hoţie USL”, „guvern socialist”, „furt”, „delapidare” şi „mafie”, reprezentantul Oltului la manifestul din 8 februarie, preşedintele Siminica Mirea a precizat că protestul demonstrează, odată în plus, faptul că opoziţia râmâne una vizibilă, puternică şi gata să apere statul de drept. Mai mult decât atât, condamnând modul de guvernare al liderilor USL, Siminica Mirea cere dreptate şi legi mai bune făcute în interesul cetăţenilor şi nu al celor ce ne conduc în haos şi în diversiune…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.