Dacă în avionul prăbuşit în Apuseni ar fi fost cineva din familia lui Crin sau a lui Ponta…?

Scriu din neputinţă. Un sentiment pe care l-am încercat ultima oară în august 2012, în ultima zi a lunii respective, atunci când Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina a ucis cel mai bun gazetar de presă cotidiană din judeţul Olt, de după 1989…
E un sentiment ciudat. E mai degrabă un urlet pe care îl ţii în tine. Nu poţi la nesfârşit asta, iar aici scrisul te salvează. E un mijloc de eliberare. Am văzut astăzi, 22 ianuarie 2014, de câteva ori, pe internet, pe ziare amatoare de senzaţional, câteva rânduri de fotografii cu Aurelia Ion,cu Adrian Iovan şi cu fiul acestuia din urmă. La unele, oricât de bărbat m-aş crede că sunt, nu pot să mă uit. Îmi vine din nou să urlu şi scrisul e iarăşi alternativa.
O fată frumoasă, de 23 de ani, care nu trebuia să moară! Deşteaptă, dedicată, un suflet pe care nu-l întâlneşti prea des într-o ţară în care valorile nu mai sunt deloc valori. Un pilot care a fost condamnat de un stat nătâng la pedeapsa capitală. Un circ imposibil, care a durat zece ore, sau doisprezece ceasuri, cât a trecut de la primul telefon de salvare până în momentul în care ultima victimă a fost luată de la locul tragediei din Apuseni.
E impardonabil. Nimeni nu are nici o scuză, chiar dacă atunci când primul ministru a decis în consecinţă, a ţinut seama de protocoale politice. Viaţa unor români de rând, chiar dacă ei au fost îngeri pe pământ, contează mai puţin pentru nişte guvernanţi neputincioşi.
Nu mai e nimic de făcut, decât să te întrebi: ce s-ar fi întâmplat dacă în avionul prăbuşit luni seară s-ar fi aflat cineva din familia premierului sau din apropierea preşedintelui Senatului? Pe pariu că viteza de reacţie a celor care poate şi acum mai caută supravieţuitori prin Apuseni, ar fi fost alta?
Aşa a fost istoria unui accident de aviaţie în care destinul, la prima vedere, nu fusese atât de crud cu membrii unui echipaj. De aici încolo, orice cuvânt nu mai contează…