În ultimele zile ale anului 2013, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se anunţă o explozie: conducerea stabilimentului evaluaează în aceste zile activitatea a numai puţin de 23 de medici de secţie. Aprecierile asupra acestora se vor face după performanţa actului medical, după modul cum aceştia au cheltuit banul public în interesul pacientului, al unităţii sanitare, cât şi după alte unităţi de măsură care dau legimitate.
De evaluare nu scapă nimeni: nici pilele pesediştilor, nici cei ocrotiţi de săgeata liberală. În funcţie de rezultate vor urma şi demiteri, acolo unde calitatea actului medical nu se încadrează în norme si parametri .
Deja, unii dintre stăpânii de moşie s-au schimbat la faţă în aşteptarea unei decizii eventual nefavorabile.
Rămâne de văzut până unde va merge Andrei Iordache, managerul unităţii, în urma rezultatelor evaluării. Aşa cum rămâne de văzut care dintre cei prinşi în abatere vor fi iertati de această evaluare prin prisma cumetriilor, amiciţiilor şi a altor relaţii provinciale, formate la partid, la pescuit, la vânătoare sau la alte activităţi prin care socializează fruntaşii societăţii capitaliste contemporane.
Caută mai multe în varianta print în ediţia din 13 decembrie anul ăsta.