Trăim vremuri ciudate. E incredibil ceea ce se petrece sub ochii noştri. E ca-ntr-un film în care fiecare personaj joacă, de capul lui, tratând cu dispreţ regizorul care nu ştie de unde începe şi unde i se termină autoritatea de responsabil asupra proiecţiei în cauză.
E de necrezut cum cea mai mare majoritate parlamentară pe care o are România, din ’89 încoace, se comportă defensiv, neînţelegând că este la putere, neasumându-şi rolul de a conduce o ţară şi nişte cetăţeni spre un minim echilibru, spre o relativă bunăstare. Pentru mulţi dintre noi, dintre cei care socotesc facturi la utilităţi şi banii din buzunar, toate certurile dintre PNL şi PSD nu au valoare. Mai mult, nici contrele dintre premierul Ponta şi baronul Dragnea nu ţin loc de ceea ce ar fi trebuit să fie perioada de relansare spre normalitate a unei ţări cufundate în promiscuitate.
În aceste condiţii, pe fondul despărţirii iminente dintre cele două grupuri politice, fiecare dintre ele caută şi pregăteşte lovitura de graţie. Una pe care să o aplice partenerului de astăzi. Istericale, nevroze, astenii, aroganţe, miştouri fine, glume proaste, lipsă de respect, impozite, taxe, cam atât au primit votanţii USL-ului şi cei de pe lângă, din partea poporului guvernamental. Unul hămesit, care mănâncă speranţe de român şi atunci când nu îi este foame.
În acest peisaj, poate subru, poate apocaliptic, la poarta deputatului Dumitru Niculescu, ales din partea poporului sub sigla Partidului Poporului Dan Diaconescu, latră noaptea câinii. Spre poartă. Acolo unde vin, la ceas de seară, trimişii domnului… PSD. Să-l convingă pe acesta să facă pasul, să se alăture oştirii de culoare roşie, să devină pesedist, pentru ca, în cazul schimbării majorităţii parlamentare, ai lor să fie mai mulţi decât ai liberalilor.
Într-un fel, ai crede că scopul scuză mijloacele. Poate e şi aşa, însă deputatul Dumitru Niculescu nu ar trebui să treacă, din convingere sau cu sufletul, cum se spune atunci când se întâmplă astfel de migraţii, de la un partid la altul! Or exista şi ceva motive, de dezamăgire faţă de ce a spus că va fi PP-DD-ul şi ceea ce este astăzi. Mai mult, cine ştie, pe masă or fi şi nişte arginţi amestecaţi cu nişte bani de aur, care să dea impuls ideii. Însă, cum ar fi preţul, cât ar reprezenta acesta, valoarea corectă a tranzacţiei politice, el nu ar trebui să fie acceptat de deputatul la poarta căruia, seara, latră la om străin, câinii din curte… Căci, nu de fiecare dată, omul e o marfă, o cantitate pe care se pune preţ, aşa cum se întâmplă cu un animal de povară sau cu un obiect neînsufleţit.
Şi din respect faţă de cei ce au tupeul să gândească, altfel decât cugetă actuala guvernare, deputatul de la Caracal ar trebui doar să-i primească în casă, să le dea un pahar cu apă şi atât, călătorilor veniţi să-l convingă, să treacă la PSD.
Cred că poporul român şi-a luat raţia de trădare şi a dat până în clipa de faţă naştere la atâţia trădători, încât nu mai e loc de altele pe pagina de jurnal, unde sunt consemnate atâtea isprăvi de acest gen. Doar puţină demnitate, doar puţin curaj mai trebuie ca această stare să devină o… molimă naţională. Una care să-i îmbolnăvească pe români de… românism şi pe neputincioşii puterii de frica zile când vor fi nevoiţi să dea socoteală celor care astăzi sunt priviţi ca o turmă ce poate fi cumpărată cu cel mult cincizeci de lei de bucată…
