Am renunţat la câteva teme de actualitate locală. Şi nu orice fel de teme. Mă gândisem să scriu despre accidentul lui Oprescu. Din nou. Cu alte elemente noi, care s-au petrecut în ultima săptămână. Poate despre excesul procurorului Lia, de la Olt, poate despre atitudinea doctorului Lesnic, poate şi despre măsura reţinerii, cea pe care o dispune reprezentantul Parchetului, şi ce s-ar întâmpla cu o persoană privată de libertate, care dovedindu-şi nevinovăţia rămâne cu trauma acelei zile petrecută într-o altă lume…
Nu mă opresc nici asupra disoluţiei din USL Olt. O structură care nu a produs nici măcar mătreaţă în capul oltenilor, în aproape un an de când e, oficial, la putere. M-aş fi aplecat şi asupra pasivităţii locuitorilor din acest judeţ, în raport cu ce se mişcă prin ţară, prin pieţele publice ale unor oraşe unde oamenii strigă pentru a le fi auzite punctele de vedere, în legătură cu Roşia Montană, gazele de şist şi alte teme de actualitate.
Renunţ şi cred că subiectul mai poate aştepta, şi asupra unei analize care să vizeze o poziţie, evident, subiectivă, pe seama disoluţiei comunicării din PSD Olt, o structură politică în care ceva nu e în regulă. Până la urmă, nici la celelalte partide din zona puterii nu se vede, aşa, o deschidere către cetăţean…
Mai am un caz, dar cred că ăsta va deveni un reportaj, despre un om de la Finanţe care a rămas pe drumuri, după ce în decembrie, la aflarea rezultatelor parţiale de la parlamentare s-a îmbătat de fericire. Acum, nu ştie pe unde calcă, nu înţelege unde a greşit şi de ce nu mai poate fi folositor unei societăţi care i-a întors spatele. Doamne, câte sunt pe lângă noi, şi de multe ori nu le vedem! Poate şi din cauza existenţei geamurilor fumurii la maşinile de serviciu ale celor ce cred că lumea este a lor.
Tema principală e scutul de la Deveselu. Hardughia aia militară pe care o vor instala americanii ca să apere lumea civilizată, spun ei, de invazia barbarilor. Ştiţi ce, pe banii lor pot să facă ce-i taie capul, aşa cum, de vreo patruzeci de ani încoace procedează în războaie inventate, în numele unor cauze bombastice, ireale. Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan, Serbia, trebuie s-o ţinem minte, sunt câteva lucruri de pe guguloiul acesta de apă şi pământ, unde prozeliţii emigranţilor din Europa fac legea fără să se întrebe dacă ceea ce fac ei este bine.
Pe seama acestui scut au curs numai râuri de cerneală, de bine. S-au pupat bărbaţi cu bărbaţi, unii au dat la lopată, alţii au făcut poze, încât ai fi crezut că a început să crească nivelul de trai al românilor. Problema nu e aşa. E doar o investiţie făcută de un popor războinic, în fundul grădinii, la Deveselu. Una pe care cred că suntem datori să o vedem şi cu alţi ochi. Ce se întâmplă dacă într-o zi, cei care se consideră acum ţinte în vizorul rachetelor de la Deveselu vor reacţiona mult mai energic, împotriva acestei ofense adusă păcii din Balcani? Cine ar plăti dacă, nu la Deveselu, poate la Studina, poate la Caracal, la Rotunda sau la Vlădila, vizând baza de la Deveselu, ar exploda o rachetă? Iar în urma unui asemenea… incident (am văzut demnitari spunând că moartea unui om este un incident) ar muri copii, bătrâni, femei, oameni în putere. Nici nu contează cine ar mai despăgubi, dacă s-ar întâmpla aşa ceva, familiile celor în cauză. Poate doar numele cauzei ce ar provoca o asemenea tragedie. Una care, doamnelor, domnilor, cititori de provincie, nu are nici o legătură cu preocupările noastre curente: cât e kilul de varză în târg, la Osica, cu cât se cumpără porcul de Crăciun în octombrie ca să-l tai în decembrie sau care e cel mai serios cizmar din Caracal, gata să-ţi repare nişte ghete de mâna a doua…
