Acasă Actualitate Cinci comune din Olt, beneficiare ale fondurilor din „Anghel Saligny”

Cinci comune din Olt, beneficiare ale fondurilor din „Anghel Saligny”

115

Cinci mari proiecte vor fi implementate din fondurile obţinute prin programul de investiţii „Anghel Saligny”. Este vorba despre proiectele şi valorile aerente:
„Modernizarea drumuri de interes local” în Fărcașele – 11.214.943,32 lei, „Modernizare drum comunal DC 98” în satul Ursoaia din Icoana – 9.868.695,28 lei, „Modernizare drumuri comunale” în Sâmburești – 9.577.683,23 lei, „Asfaltare drumuri de interes local” în Vâlcele – 12.331.785,89 lei .

Contractele au fost semnate de reprezeantanții unităților administrativ teritoriale la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Prin Programul „Anghel Saligny” sunt aprobate pentru finanțare 4.683 obiective de investiții pentru realizarea a peste 9.000 kilometri (km) de rețele de alimentare cu apă, 17.000 km de rețele de canalizare, 2.000 km de drumuri județene și 15.000 km de drumuri locale, precum și 104 obiective de investiții, preluate din Programul Operațional Infrastructură Mar, pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale.

Articolul precedentSlatina. Finanţare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru modernizarea unei străzi
Articolul următorPrima ediţie a Zilei comunei Izvoarele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here