Acasă Actualitate ITM Olt, peste 200 de controale. Neplata salariilor, una dintre probleme

ITM Olt, peste 200 de controale. Neplata salariilor, una dintre probleme

22

În luna februarie 2023, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 218 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 237 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:
• neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de
• muncă;
• neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă;
• netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
• neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
• neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
• neefectuarea controlului medical periodic,

iar pentru cele mai grave s-au aplicat 122 sancțiuni, din care 115 avertismente și 7 amenzi în valoare totală de 70.000 lei.
În luna februarie 2023, inspectorii de muncă au identificat 2 persoane care desfășurau muncă nedeclarată (1 persoană la un angajator din Balș – transport taxi, 1 persoană la un angajator din București, punct lucru Slatina – alte activități de servicii), celor 2 angajatori care le foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 40.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 10 evenimente, soldate cu 10 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.