Acasă Actualitate PLANUL „Z” ÎN ZADAR

PLANUL „Z” ÎN ZADAR

177

IULIE 1968.
În CRIMEEA cinci lideri din sistem, BREJNEV, GOMULKA, JIVKOV, KADAR și ULBRICHT au hotărât invadarea concomitentă, pe 22 august, a CEHOSLOVACIEI și ROMÂNIEI – ambele „recalcitrante”.

LIDERUL ROMÂN a refuzat să creadă, apreciind că este vorba de o acțiune de dezinformare a K.G.B. Ulterior, însă, avea să se confirme că în „COLIMATOR” erau atât cele două state „frățești” cât și JUGOSLAVIA și AUSTRIA și că INVAZIA REPLANIFICATĂ urma să se desfășoare pe etape: ROMÂNIA era planificată în etapa a II-a la 2-3 săptămâni după CEHOSLOVACIA.
De atunci, în ROMÂNIA a început „întocmirea” unor BULETINE INFORMATIVE cu caracter SECRET și STRICT SECRET cu circuite „ÎNCHIS” și „FOARTE ÎNCHIS”, pe teme de „mare interes” național.
După învadarea CEHOSLOVACIEI s-au luat măsuri excepționale încorporate într-un PROGRAM în care „APĂRAREA LIDERULUI – COMANDANTUL SUPREM – avea o conotație specială. ACEST plan a primit numele de cod – „ROVINE – IS – 70”, care pe parcurs a fost „îmbunătățit” odată cu modificarea denumirii de cod în „LUCEAFĂRUL” în 1978 după trădarea lui PACEPA, iar în decembrie 1989, pe fondul „TOAMNA NAȚIUNILOR” și „MALTA” s-a numit „PLANUL Z”.

Acum, la 34 de ani, devoalând, „cât se poate”, planul fixa modalitățile concrete de scoatere din „CLĂDIRE” a LIDERULUI plus „ALȚII” și deplasarea lor pe itinerare dinainte stabilite către anumite „posturi de siguranță”.
Astfel, „LIDERUL SUPREM” urma să fie scos din „CLĂDIRE” prin tunelul ce-o lega de PALATUL REGAL. De aici prin sistemul de canalizare care prin multiplele sale ramificații permitea ieșirea la suprafață în LOCURI SPECIALE. Aici erau pregătite „spații conspirative” de adăpostire provizorie pentru ca de aici să se plece pe trasee speciale de deplasare spre „locul” de amplsare și salvare coordonată de „agenți speciali” de încredere.
Evacuarea din C.C. urma să se facă în două etape:
– prima: ieșirea din BUCUREȘTI;
– a doua: refugiu la locul de „siguranță”, eventual de „contracarare”.

Un al doilea plan prevedea, dacă era cazul, evacuarea din Bulevardul PRIMĂVERII, tot prin sistemul de canalizare a orașului. În ambele cazuri, planurile erau „însoțite” de o schiță foarte amănunțită a rețelei de canale și tuneluri, indicându-se cu precizie cele ce trebuiau utilizate.
Erau fixate 4 „variante de salvare” cu numele de cod: LUCEAFĂRUL, VENUS, SATURN și SOARELE.
Pentru fiecare traseu erau răspunderi concrete – pe ofițeri cu numărul de mașini și elicoptere pentru salvare, precum și frecvența și lungimile de undă pentru comunicare. Astfel, pentru LIDERI erau prevăzute șase mașini și două elicoptere, iar pentru cei ce asigurau „protecția”, 15 mașini și 5 elicoptere.
Era prevăzută o acțiune de derutare a „inamicului”, prin organizarea unui CONVOI – MOMEALĂ de limuzine oficiale, care să se deplaseze pe o rută falsă.

În același context, LIDERUL dorea construirea unei moderne șosele pe la RÂMNICU VÂLCEA – TÂRGU JIU și direct peste munți, spre CARANSEBEȘ și TIMIȘOARA, evitând astfel punctul obligatoriu de trecere pe la PORȚILE DE FIER și circulația în apropierea frontierei, în cazul unei retrageri in extremis, deci a unei legături directe cu vecinul de la SUD-VEST.

DAR, DAR în cele din urmă acest complicat PLAN Z a fost în ZADAR, mai ales că principalele responsabile – M.F.A. și C.S.S. au acționat în „SENS INVERS” și LIDERII au sfârșit printr-un cumplit „JOC DE TRĂDARE”.

Profesor,
ION PĂTRAȘCU
Slatina – Olt

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.