Acasă Actualitate Brâncoveni. Investiţie prntru timpul liber al copiilor

Brâncoveni. Investiţie prntru timpul liber al copiilor

22

Așa cum a promis primarul Ion Cheroiu, la nivel de comuna Brâncoveni dezvoltarea infrastructurii pentru educație reprezintă o prioritate și o realitate într-o continuă schimbare.
„Astfel, pe 19.10.2022, am demarat lucrările la încă un proiect promis şi mult aşteptat de către cei mici: teren de joacă pentru copiii din satul Văleni.
În curând preşcolarii Grădiniţei cu Program Normal «Domnița Bălașa» se vor bucura de un nou loc de joacă ultramodern.
La fel ca la celelate două proiecte anterioare este prioritară siguranța celor mici în acest spațiu.
Finanțarea este asigurată din fonduri proprii ale administrației locale din comuna Brâncoveni.
Cumulate toate proiectele finalizate sau în desfășurare (respectiv o scoala generala noua, trei gradiniţe cu program normal, teren de sport de la Brâncoveni, trei spaţii de joacă la gradiniţe) oglindesc interesul administrației locale pentru formarea viitorilor cetățeni ai comunei noastre”, spune primarul.

De asemenea, au început lucrările la terenul de joacă pentru copiii din satele Ociogi-Mărgheni”.
În curând preşcolarii Grădiniţei cu Program Normal „Matei Basarab” se vor bucura de un nou loc de joacă ultramodern. Siguranța acestui loc de joaca va fi asigurată prin supraveghere video, iluminatul fiind asigurat special pentru acest obiectiv.
Finanțarea este asigurată din fonduri proprii ale administrației locale din comuna Brâncoveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.