Acasă Actualitate Siminica Mirea: „PSD a atins 3 din cele 4 obiective privind noile...

Siminica Mirea: „PSD a atins 3 din cele 4 obiective privind noile reglementări aferente pieței de energie”

13

Senatorul Siminica Mirea prezintă trei din cele patru obiective pe care formaţiunea politică din care face parte şi le-a propus în contextul crizei energetice.
„Partidul Social Democrat a atins 3 din cele 4 obiective pe care le-a propus privind noile reglementări aferente pieței de energie, precum: protejarea consumatorilor casnici, a infrastructurii și a IMM-urilor; reglementarea prețurilor la gaze naturale și energie; combaterea speculei din piața de energie.
1.Astfel, în ceea ce privește protejarea consumatorilor a fost acoperită prin coborârea pragului maxim de consum de la 300 la 255 KWh/lună, beneficiind astfel de compensare, fiind eligibili consumatorii care în 2021 au avut un consum mediu lunar între 100 și 300 KWh. Tariful celor care au un consum mediu lunar sub 100 KWh, a fost, de asemenea, păstrat, fiind în continuare 0,68 lei/KWh, iar pentru infrastucturile critice va fi aplicat un tarif unic de 1 leu/KWh. Pentru IMM-uri va fi aplicat același tarif de 1 leu/KWh pentru 85% din consumul mediul lunar din 2021.
În cazul gazelor naturale, tariful de 0,31 lei/KWh pentru clienții casnici se va manține, iar pentru firme și instituții care prezintă un consum anual mai mic de 50.000 MWh sau care sunt producători de energie termică, tariful va fi de 0,37 lei/KWh.
2. În ceea ce privește reglementarea prețurilor, s-a stabilit prețul de 150 lei/MWh aferent gazelor naturale, pentru consumatorii casnici și pentru producătorii de energie termică, iar pentru energia electrică prețul va fi plafonat la 450 lei/MWh.
3. Specula va fi combătută prin introducerea taxei de solidaritate și reglementarea prețurilor din piața de energie, punând capăt schemei de compensare la prețurile speculative, realizând în același timp o economie consistentă la bugetul statului.”, spune senatorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.