Dată în exploatare prin anii ’80, cu tehnologie sovietică, fabrica de țevi de la Slatina, după convulsiile specifice capitalismului timpuriu românesc, la un pas de dizolvare, a intrat într-o ecuație economică salvatoare. O investiție masivă de capital rusesc, retehnologizare din mers, o forță de muncă bine calificată, piețe bune în domeniu, o administrare reușită, au făcut din TMK, la început la Slatina, ulterior și la Reșița, un reper mondial în producția de țeavă nesudată. Exporturile pe toate piețele lumii au dus grupul economic la un nivel de piață dominant…
La Reșița, unde se produce materia primă, la Slatina, unde se realizează produsul cu valoare adăugată mare, se regăsesc peste 2.400 de salariați pe care compania îi plătește bine pentru munca depusă.
Toată stabilitatea companiei a fost aruncată în aer și până în 24 februarie și după această dată. Până, pentru că existau informații, inexplicabil, nu s-a făcut ceea ce la alții s-a dovedit ulterior un succes, transferul formal de acționariat de la patronul rus către un terț neimplicat. De ce? O întrebare al cărei răspuns nu este acum necesar de găsit. După ziua invaziei ruse în Ucraina, sancțiunile economice au devenit previzibile, iar ulterior certitudine. Așa a ajuns, prin faptul că acționarul principal Dmitry Pumpiansky, definit drept oligarh (aici sunt câteva interpretări), TMK în situația de a fi un paria al societății românești. Cea pentru care plătește regulat, anual, impozite de zeci de milioane de euro (TVA, impozit pe profit, pe muncă, ș.a.m.d).
Sancțiunile sunt corecte. Crima împotriva umanității, desfășurată de Moscova, este o certitudine. Ele sunt o cale de contraatac la o situație dată. Iar cine nu este de acord cu asta e liber să gândească ce vrea, dar civilii morți fără vină sunt rezultatul stării în cauză. Însă, la capătul unei derogări privind anumite posiblități de derulare a activității, care expiră pe 11 iunie, orizontul de așteptare pentru compania de la Slatina e sumbru. Statul român, beneficiarul direct al afacerii TMK pare că nu e capabil să găsească, o soluție de compromis, adaptată la speța în cauză…
Avem, astfel, o dovadă a limitelor de înțelegere a mecanismului economic pe fond de război, a celor desemnați să găsească soluții. Pe plan local, nu există decident capabil. La nivel guvernamental, Ministerul Economiei, blocat în fața regulamentului Uniunii Europene, e depășit de situație. La nivel de prim-ministru, sunt deja vizibile limitele de înțelegere ale premierului și starea sa de confort, suprapuse pe incapacitate.
Practic, după 11 iunie, blocajul la TMK nu are orizont de așteptare printr-o rezolvare corectă. Iar soluții sunt la îndemâna statului. Cel care poate impune un administrator special, un consiliu paralel de administrație/senzori, care să urmărească evoluția afacerii din perspectiva ca încasările de aici să nu ajungă ceea ce, totuși, nu au fost, sursă de finanțare pentru armata de ocupație desfășurată de Moscova în Ucraina. E un act normal pe un model european folosit cu succes în Germania, acolo unde încurcătura e mult mai mare. E un gest de responsabilitate civică față de bugetul statului, cât și față de cei aproximativ 2.400 de oameni angrenați în producție, atât la Reșița, cât și la Slatina. Brevetul acestui model de supraveghere financiară a fost folosit cu succes și în anii războiului, chit că el are ușor forma unei naționalizări. Iar asta ține de comunism și nu de societatea bazată pe capital.
A invoca, exclusiv, interesul salariaților, nu e decât o parte a ansamblului de criză de la TMK. Oamneii de acolo nu sunt plătiți să plimbe cățeii în parc. Muncesc din greu pentru banii primiți, iar munca lor generează valoare și pentru stat. Avem, doar, unul dintre cele mai mari impozite pe muncă din Europa. Iar dacă statul nu va înțelege să-și asume o soluție, și prin dialog, cu uniunea europeană, pe fondul crizei de bani la buget, gaura produsă de o eventuală incapacitate, fie și temporară a TMK, se va vedea pe termen scurt.
Aici, pe speța dată, e primul test major al administrației Ciucă. Cât de implicat și cât de bine va înțelege fenomenul, în această situație complicată, poate da ca rezultat și traiul celor 2.400 de oameni. Nu am socotit aparținătorii, beneficiarii indirecți ai acestora și nimic din partenerii de pe orizontală, ajunși și ei în această horă a unui război inutil.
