Acasă Actualitate Poliţiştii n-au iertat în minivacanţa de 1 Mai

Poliţiştii n-au iertat în minivacanţa de 1 Mai

20

În weekendul 29 aprilie – 1 mai a.c., poliţiştii olteni au fost la datorie. Aceştia i-au avut alături pe colegii de la structurile Ministerului Afacerilor Interne.

În perioada amintită, poliţiştii au intervenit la 189 de evenimente, dintre care 130 sesizate prin 112.
Au fost constatate 52 de infracţiuni, dintre care 20 contra persoanei, 14 contra patrimoniului, 15 la regimul siguranței rutiere și 3 de altă natură.De asemenea, au fost aplicate 516 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 164.585 de lei.

Dintre acestea, conform comunicatului de presă, 398 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 145.235 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 95 pentru nefolosirea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate.
au mai fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 6 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 182 alte sancțiuni la regimul rutier.

Totodată, au fost reținute 68 de permise de conducere, dintre care 48 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 6 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 7 pentru depășire neregulamentară și 7 pentru alte abateri.

Au mai fost reținute 28 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Din cele 15 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, 7 au fost pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe(având o concentrație alcoolică mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), 5 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 3 pentru alte infracțiuni la regimul rutier.

În această perioadă, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, din punct de vedere al ordinii și siguranței publice.

Articolul precedentExpo Flora revine! Ediţia 26, între 20-22 mai, la Parcul Tineretului din Slatina
Articolul următorAutorecenzarea la Olt. Câte chestionare au fost completate la Slatina, Caracal şi Balş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here