Acasă Actualitate O picătură!

O picătură!

227

În numele Tatălui și al Fiului, și al Sfântului Duh, Amin!

Dragii mei,

Îmi este cam sete și mă gândesc că, înainte de a vă vorbi cu dumneavoastră, să beau apă. Dar nu o să beau cu paharul… Nu.. Nici cu cana… Am să bag un deget („înmoi”) în apă și apoi o să îl bag în gură.
Vă dați seama că bând astfel apă, dumneavoastră aștepți mult și bine, eu sunt penibil și stau și lângă paharul acela până la predica de săptămâna viitoare, ca să pot să îmi potolesc setea de o am.

Mă întreb, în Evanghelia de astăzi (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr) când bogatul îi cere lui Avraam să îl lase pe „săracul Lazăr”, să vină în iad cu degetul înmuiat în apă să îi răcorească gâtul, ce câștig ar fi avut? Oare cât de mult simțea el potolirea acestei cerințe biologice a corpului de a bea apă, cu o singură picătură? Oare în ce chin era el acolo de ajunsese să se mulțumească cu o picătură de pe degetul celui pe care, atunci când trăia nici nu îl putea vedea la poarta sa?
Adică săracul acela, iertați-mi termenul, „jegosul” acela, cel plin de bube cândva să vină cu o picătură de apă pe deget să îi răcorească limba…
În fiecare an am vorbit la Evanghelia aceasta, dar niciodată nu m-am gândit la o astfel de abordare.
Haideți să vorbim astăzi despre cel mai neînsemnat element din textul evanghelic de astăzi: „picătura”.
Cât de frumos este să acorzi o picătură de timp pentru cei dragi și să îi poți suna sau să le stai aproape. Am stat o picătură alături de bunica mea înainte să plece din curtea de la Văleni spre spital, i-am sărut fruntea pentru o picătură de timp înainte de a intra la Urgențe, am vorbit cu ea o picătură luni, marți, miercuri, iar joi am așteptat picătura care nu a mai venit…
Cât de bine este să ai o picătură de răbdare în viață atunci când iei decizii importante în ce te privește și, mai ales, în ce ii privește pe ceilalți.
Puținul pe noi nu ne mulțumește niciodată. Ne-am obișnuit să ne îmbuibăm cu mult! Bogatul trăia îmbrăcat în porfiră și în vison și mânca pe săturate, iar Lazăr dorea doar o „picătură”,adică fărâmele care cădeau de la masa bogatului. Unul avea mult, altul voia doar o picătură.
Vedeți dumneavoastră, în planul al doilea al Evangheliei, bogatul ajunge să prețuiască picătura… Da!… dar deja este târziu.

Noi, când ne vom ridica din îmbuibare și vom înțelege valoarea și importanța puținului? Un zâmbet este o picătură, un gând bun este o picătură, o rugăciune este o picătură, un mulțumesc, etc. Până și un copil este o picătură! Da! O picătură de om! O picătură din multul tatălui și al mamei. Omul este o picătură din Dumnezeu (chip și tinde spre asemănare) ș.a.m.d.
Vă amintiți ultima dată când ați avut o picătură de liniște în haosul cotidian din care ne îmbuibăm cu toții ca niște nesătui?! Poate doar când unii dintre dumneavoastră vă întâlniți cu Dumnezeu în rugăciune.

Dragii mei,

Haideți să înțelegem importanța unei picături în multul care ne înconjoară. Să înțelegem că orice este pus pe axa timpului are un început și obligatoriu un sfârșit. Nimic nu este veșnic.. Nici hainele scumpe ale bogatului, nici petrecerile, nimic! Nici suferința lui Lazăr nu este veșnică. Iată că a avut un sfârșit. De o picătură de bunătate avea nevoie bogatul din Evanghelie dar nu a înțeles importanța ei. Dumneavoastră?!

Amin!

Alin Bolboaşă Şofaru

Articolul precedentVeşti bune. Scade incidenţa la Olt. Cifrele zilei
Articolul următorViceprimarul de la Urzica, vaccinat cu două doze, răpus de COVID-19

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here