În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh Amin!
Frați creștini,
Am modificat puțin versetul din ectenia mare pe care l-am ales ca titlu pentru predică, marcat profund de ce am văzut într-un spital în care mă aflu și astăzi. Trecem zilnic pe lângă aceste clădiri, fără să dăm importanță rugăciunilor profunde care se aduc pe holuri și în saloane. Am văzut cărți de rugăciuni mai multe ca în Biserici și iconițe ascunse în cele mai neașteptate unghere, la care s-au închinat și rugat ochi ce au cerut de la Dumnezeu nimic altceva decât sănătate. Nimeni nu merge în spital să se roage pentru ajutor în viață sau să ceară bani de la Dumnezeu, cum o fac prin Biserici sau la racla unui sfânt, de parcă El este guvernatorul unei bănci.
Am stat câteva ceasuri privind spre o ușa albă deasupra căreia scria: „Bloc operator – Terapie intensivă”. De fiecare dată când ușa se deschidea, tot holul se oprea în timp așteptând ca cineva să spună ceva. Cum ieșea o asistentă toți înghețau și cereau din priviri doar o confirmare că cel drag este bine. Cum se închidea ușa, ochii se umezeau iar, mâinile se împreunau și rugăciunea reîncepea în liniște. O adevărată atmosferă de Biserică, lipsind doar mirosul de tămâie care a fost înlocuit de mirosul spirtului, muzica, înlocuită de suspine şi pereţii pictaţi cu icoane, înlocuiţi cu cei albi şi cu faianţă veche.
Aş fi dorit, în atmosfera aceea, să stau în genunchi şi nu pe scaun, apoi să ies la predică şi să le vorbesc acelor oameni că Dumnezeu există şi El îi ascultă în aceste momente…
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin!
Fraţi Creştini,
Deşi nu suntem în perioada pascală, vreau să vă salut cu „Hristos a Înviat!” Şi dacă dumneavoastră îmi veţi răspunde cu tărie, atunci însemnă că adevărat El o să învieze pe cei bolnavi ai dumneavoastră din patul suferinţelor. Acestea fiind spuse: „Hristos a Înviat!”
Este o pildă în Sfânta Evanghelie pe care astăzi, cu mare ardoare, vreau să o pun la inima fiecăruia dintre cei prezenți pe acest hol la rugăciune în sfântul spital.
„În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: «Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?» Dar Iisus a zis către el: «Ce este scris în Lege? Cum citeşti?» Iar el, răspunzând, a zis: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi». Atunci Iisus i-a zis: «Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu!» Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: «Şi cine este aproapele meu?» Iar Iisus, răspunzând, a zis: «Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?» Iar el a zis: «Cel care a făcut milă cu el». Iar Iisus i-a zis: «Mergi şi fă şi tu asemenea»”.
Luca 10, 25-37
Porunca Mântuitorului Hristos: „Mergi şi fă şi tu asemenea”, deşi se aude atât de tare în inima fiecăruia dintre noi, ea este tot mai puţin ascultată. Aici este locul unde Mântuitorul Hristos ne trimite „în spital” să avem grijă de aproapele nostru. Cine este aproapele? Răspunsul divin este simplu: „un om”.
Da! Aproapele celor care trec indiferenţi pe stradă şi nu întorc privirea să vadă minunile ce se petrec zilnic între aceşti pereţi şi nici nu aud rugăciunile care se aduc aici este „un om”. Omul după care plânge doamna de lângă tonomatul de cafea, omul domnului de pe scaunul din faţa mea, omul doamnei care tocmai a ieşit acum plângând etc. Acest grup de oameni sunt cuprinşi sub acel preot şi levit care trec indiferenţi peste suferinţa aproapelui lor.
Apare însă în peisaj un samarinean, adică unul de alt neam ca cel căzut şi după ce îi acordă un minim „prim ajutor” îl duce la o casă de oaspeţi unde stă cu el să fie îngrijit, plăteşte pentru el şi se asigură că după plecarea sa de acolo, cel tâlhărit o să aibă parte de aceeaşi atenţie până se face bine.
Îmi place să cred că în cazul nostru, al celor prezenţi aici, samarineanul este chiar Mântuitorul Hristos care are grijă de „omul” fiecăruia dintre noi. Știu că nu L-ați văzut astăzi, dar eu, când eram la terapie intensivă am văzut un zâmbet pe chipul asistentei care citea datele furnizate de aparatul care supraveghea un pacient și în acel zâmbet L-am găsit pe Dumnezeu. Cum am reușit? Simplu! Ea a venit afară și i-a spus doamnei care a plecat plângând că soțul dumneaei este stabil. Acolo a fost Dumnezeu din nou, în lacrimile de bucurie ale femeii și în zâmbetul asistentei.
Ne rugăm cu toții aici să vedem o lacrimă de bucurie și un zâmbet. Cred că aceasta este rugăciunea adevărată, cu lacrimi și cu zâmbete. Fiți puternici, plângeți și zâmbiți că Mântuitorul Hristos se descoperă fiecăruia dintre dumneavoastră! Credeți în învierea Lui și cei bolnavi vor învia în Împărăția lui Dumnezeu! Amin!
Am reauzit ușa cum se deschide și am văzut un alt zâmbet. Am plecat capul, mi-am reîmpreunat mâinile și am așteptat ca cineva dinăuntru să îmi zâmbească și mie. Și da! Mi-a zâmbit Dumnezeu! Amin!
Profesor Teolog,
Alin Bolboașă Șofaru
