În weekend-ul 2-3 noiembrie 2024, polițiștii olteni au organizat activități pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile au vizat prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, acționându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
„În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 150 de solicitări, dintre acestea 119 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 424 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 145.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 47 de permise de conducere, dintre acestea 37 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 7 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 10 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 5 infracțiuni la regimul rutier”, se arată în comunicatul IPJ Olt.
„În cadrul activităților, la data de 2 noiembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit pentru control, pe bld. Carpați, din orașul Corabia, un autoturism condus de o tânără de 33 de ani, din comuna Izbiceni. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânăra avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice suspendat. Pe numele acesteia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Ulterior, în cursul zilei de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au oprit pentru control, în comuna Stoenești, un autoturism condus de un bărbat de 80 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, la data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Slatina au oprit pentru control, pe Drumul Comunal 39, în comuna Ghimpețeni, un moped condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Izvoarele. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului”, transmite IPJ Olt.