Acasă Politic Zgonea, președinte executiv la PSD. Stănescu a cedat ușor la Dragnea…

Zgonea, președinte executiv la PSD. Stănescu a cedat ușor la Dragnea…

156
 
 
Prinde contur noua conducere națională a Partidului Social Democrat. Dragnea nu are cum să piardă niște alegeri la care candidează singur. Deși se joacă cu bricheta pe lângă gardul depozitului cu dinamită. Recursul în dosarul referendumului e pe rolul Înaltei Curți.
 
Până atunci, fostul pedist de la Alexandria își conturează noua echipă. La strategie și comunicare l-a concediat pe Marius Pieleanu. Probabil e mai ieftin Vasile Dâncu de la Cluj. Pe Valeriu Zgonea, actualmente președinte la camera Deputaților, un absolvent în opt ani a unei facultăți de patru, fost coleg cu Mihai Viteazul, îl vrea președinte executiv. O funcție mare. Deosebit de mare.
Lui Paul Stănescu, reales președinte la PSD Olt, îi propune funcția de vicepreședinte. Pe care acesta ar fi obținut-o oricum. În fața acestei situații, cu Dragnea, Zgonea și Stănescu, se desprinde o concluzie: Stănescu a cedat prea ușor la Dragnea. Putea să ceară funcția de președinte executiv. N-avea ce pierde. Nu e cu nimic mai prejos decât Zgonea de la Craiova. Dacă nu cumva peste cel în cauză. Însă, oltenii n-au învățat nimic din istorie. Când e vorba de o miză națională, ca-n vorba lui Andrei Iordache despre ziariștii olteni: „Se vând ieftin!”
Dacă mai punem la socoteală și că cea mai puternică organizație PSD din țară este cea de la Olt, cea care nu are pe nimeni în guvern, îți vine să te scarpini ca Amza Pelea, alt coleg de-al lui Zgonea, cu mâna stângă la tâmpla dreaptă. Și să te întrebi: Cui folosesc aceste rezultate?
 
N.A.
Poate nu știați: în Oltenia pesedistă, unde PSD Olt e fruntaș, se construiesc, cu zeci de milioane de euro, două noi stadioane de fotbal: la Târgu Jiu și la Craiova. La Slatina, noroc cu Emil Albotă, de la UNPR, care mai aduce un microbuz pe la școli, mai renovează o grădiniță…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.