Cartea „Acvila şi business-ul – principii de management din proverbe”, semnată de Virgil Profeanu, vine cu o abordare inedită asupra cuvântului plămădit de strămoşii latini şi români. Proverbele prezentate şi analizate în carte sunt sursă de inspiraţie pentru principiile managementului. Vă invităm să descoperim împreună proverbele latineşti şi române, aşa cum le vede Virgil Profeanu aplicabile în management:
Apa, cât de tulbure, tot stinge focul
Transpunere în management – utilizează adecvat toate resursele pe care le ai la dispoziţie şi nu consuma resurse superioare din punct de vedere calitativ pentru acţiuni/produse ce pot fi realizate cu materii prime inferioare.
Sens: Apa din proverbul de mai sus poate fi asimilată cu materia primă (sau cu orice resursă) în cadrul operaţiunii (procesului tehnologic) de stingere a focului. În cadrul oricărui proces tehnologic exista consumuri de resurse şi materii prime. Din proverb înțelegem că materia primă apa tulbure este adecvată procesului tehnologic de stingere a focului.
Concluzii: Utilizează fiecare resursă a companiei în mod adecvat, folosind corect indicatorul cost/beneficiu.
Principiul pe baza proverbului, aplicabil în management (general şi executiv):
– Managerul trebuie să furnizeze o politică de utilizare a resurselor.
– Managerul monitorizează cu atenţie resursele şi face permanent analize cost beneficiu.
Omisiuni:
Apa, fie că e limpede, fie că e tulbure, nu poate stinge singură focul. Trebuie un plan de acţiune bine pus la punct și o acțiune sinergică a celor implicaţi în stingerea focului.