Primăria municipiului Slatina anunță demararea acțiunii de distribuire a Tichetelor Sociale de Paște începând de astăzi – 22 aprilie, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române. Astfel, din numărul total de 4.403 cereri depuse inițial de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.200 lei, vor primi propriu-zis tichetele sociale menționate un număr de 4.348 persoane.
Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 1 – 26 februarie, persoanele din grupul țintă având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre cele zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie electronic la adresa office@das-slatina.ro.
Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.
Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 136 de unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor. Totodată, lista respectivă este atașată și prezentului comunicat, dar poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica Informații de interes public.