ROMÂNOGRAFIA CELOR 25 DE ANI

Nu cad în greşeala negării absolute a perioadei postdecembriste, căci „timpul istoric” a adus schimbări numeroase, dintre care unele sunt fundamental-pozitive: libertatea de circulaţie, libertatea de exprimare, libertatea votului, comportamentul democratic, apartenenţa la NATO şi UE etc.

 

Numai că, în raport cu AŞTEPTĂRILE NAŢIONALE, la nivelul exigenţelor şi pretenţiilor noului mileniu, ROMÂNIA a înregistrat „REGRESE IREPARABILE” (cel puţin pe perioada imediat următoare) care au ca numitor comun – SĂRĂCIA – ca un adevărat cancer naţional.

În România, puterea de cumpărare este cea mai scăzută din EUROPA. Orice explicaţie şi justificare, făcute în timpul celor 25 de ani, de către guvernanţii care s-au succedat, pălesc în faţa unei realităţi dureroase, care se numeşte SĂRĂCIE.

 

Dimensiunile şi componentele sub care se manifestă SĂRĂCIA sunt multiple, dar mă voi limita doar la cele mai „palpabile” care afectează până şi fizic naţiunea.

SUBNUTRIŢIA – afectează în mod direct ¼ din populaţia ţării, iar speranţele pentru locurile de muncă necesare asigurării existenţei s-au dovedit nule, cel puţin, până acum. Lipsa de RESURSE FINANCIARE „distruge” familii, „distruge” copilării, afectează viaţa alături de rude, prieteni, vecini şi, deseori, a condus la acte din cele mai tragice.

SĂNĂTATEA – continuă a se „chinui” în limitele unei „precarităţi” ce pare imposibil de „controlat”, atâta vreme cât ROMÂNIA ocupă primul loc în U.E. la tuberculoză, mortalitate infantilă, de col uterin, iar subfinanţarea este cronică.

EDUCAŢIA – această coloană vertebrală a unei naţiuni s-a prăbuşit şi funcţionează la cota de avarie, generând tot timpul abandon şcolar, neştiinţă de carte, lipsă de cultură, toate cu bătaie lungă în a „provoca” pe viitor infracţionalitate şi dezordine.

DISPREŢUL UMAN – ca o mentalitate ce s-a impus în ultimii ani, care are drept cauză inegalitatea „promovată” între cetăţenii care sunt „trataţi” în funcţie de avere, poziţie social-politică, dar şi după tupeu şi impertinenţă.

„DECĂDEREA” MORALĂ – în creştere, din cauza mizeriei şi sărăciei, în principal, care se manifestă prin forme abjecte, de la simpla depresie şi un accentuat alcolism, până la prostituţie, consum de droguri, crime etc.

Mă opresc aici cu asemenea dimensiuni sociale pentru a analiza CAUZELE care le-au generat, deoarece întotdeauna EFECTELE se pot înlătura, numai şi numai prin eradicarea cauzelor.

Asemenea cauze care au determinat acest EŞEC al sfertului de secol sunt diverse, numeroase, dar pentru a nu „OBOSI” şi „PLICTISI”, am să mă opresc la cele DOUĂ care pot fi „socotite” fundamentale:

 

A). INCOMPETENŢA CRASĂ a celor care au „gestionat” ŢARA în aceşti 25 de ani postdecembrişti.

B). CORUPŢIA cu adevărat APOCALIPTICĂ, îmbogăţiţă „an de an” cu HOŢIE, DELAPIDARE, EVAZIUNE FISCALĂ, TRAFIC DE INFLUENŢĂ, MITĂ, ABUZ ÎN SERVICIU etc., care au „afundat” naţiunea română la marginea civilizaţiei.

 

A). INCOMPETENŢA. Nu putem uita tâmpeniile ajunse proverbiale ale primului guvern postdecembrist cu un premier în cel mai fericit caz „AMATOR” care a demarat distrugerea economiei naţionale sub lozincile devenite adevărate MOTTO-uri: „INDUSTRIA – morman de fier vechi”, „lichidarea CAP-urilor şi formelor socialiste din agricultură”.

Spre ştiinţă, nici o ţară fost-socialistă n-a „promovat” o astfel de politică antinaţională. În plus, există azi în ţara noastră localităţi cu unităţi agricole şi semi-industriale reorganizate pe „principiul colectivităţii” de către oameni pricepuţi, care asigură prosperitate.

Următoarele două guverne, la fel de incapabile, şi-au „dovedit” incapacitatea şi au redus „gestionarea” ţării la simple socoteluri contabiliceşti de superficialitate, imaturitate, inapetenţă managerială, insuficienţă şi aventurism.

Guvernele instalate de CDR „n-au văzut” bine nici la propriu, nici la figurat, accentuând în permanenţă o „stare naţională” de incertitudine şi marasm. Ne amintim de „pugilistica” empirică dintre partidele componente, dezagreabilă ca un spectacol public lamentabil, dar care a adâncit sărăcia şi nesiguranţa naţiunii.

Mileniul al III-lea a debutat cu o formaţiune guvernamentală ce se pretinde că are „cârlig la popor”, compusă din „băieţii de gaşcă”, dar care s-au ocupat „de ei şi ai lor” şi au „împins în faţă” doar susţinători şi amici „specialişti” în conformism faţă de „şeful cel mare”.

Toţi se mişcau prin „reacţie în lanţ”, iar ŢARA ca un simplu decor începe să fie „privatizată” (a se citi VÂNDUTĂ) la bucată, încât biata noastră PATRIE trăieşte şi azi drama unor „greutăţi şi nelinişti inimaginabile”.

După 2004, când, în fruntea ţării este ales un „BĂIAT DE BĂIAT” care, timp de zece ani, a fost mereu în conflict cu propriul ROL, a desemnat premieri – în număr de trei – care, încărcaţi de „suficienţa încântării de sine” au promovat în viaţa politică stilul vrajbei, îmbrâncelii şi a expresiilor ofensatoare.

La guvernare, însă escrocheriile financiare nesustenabile, practicate în mod populist, de esenţă liberală, accentuau sărăcia ce se va dovedi continuă: „Aruncarea cu bani”, în contextul alegerilor din 2008, ce au prefaţat cumplita CRIZĂ ce a lovit ROMÂMIA, s-a dovedit a fi catastrofală pentru viitorul imediat. Criza „a găsit” o guvernare dezorientată, care a socotit de cuviinţă să „salveze ţara” cu „echilibristică şi jonglerii financiare”, căci diriguitorii finanţelor au utilizat cea mai nepotrivită măsură de a reduce veniturile celor şi aşa săraci, cu 25%, şi asta deja pe fondul dureros al sărăciei naţionale.

În consecinţă, pentru cei mulţi era o situaţie de totală dezamăgire şi, sub presiunea crescută, cele două guverne – unul după aproape patru ani, altul după şaptezeci de zile – şi-au „dat duhul” în 2012.

În sfârşit, actualul guvern (indice 1, 2, 3, 4) trebuie să uite că a „început” arbitrar, iresponsabil şi manevrat, dacă ne gândim la primele numiri în funcţia de miniştri a unor iresponsabili cu CV-uri „pătate”, ca apoi să fie imediat înlăturaţi sub presiunea opiniei publice, provocând dintr-un început HAOS GUVERNAMENTAL. Să înveţe din greşelile altora şi cele proprii şi să înlăture derapajul egolatru. Să înceteze cu manifestările polemice, cu servilismul şi încăpăţânarea şi să-şi asume cu răspundere fişa postului, cu măsuri de anvergură naţională. Asta, şi pentru că aşa-zisele „încercări reformiste”, schimbările de miniştri, unele mai neinspirate decât altele, măsuri luate pe genunchi, au dat greş, iar problemele vitale, teme arzătoare pentru populaţie, rămân în suspensie. Chiar jocurile făcute în zilele acestea, post-alegerilor prezidenţiale, cu numiri de persoane, miniştri aleşi doar pe criterii de „apartenenţă”, pun sub semnul întrebării interesul naţional. Spun asta pentru că ROMÂNIA este „ruptă” între BOGAŢI şi SĂRACI, aceştia din urmă, în număr uriaş, se zbat într-o sărăcie la limita subzistenţei, căci mult trâmbiţata „creştere economică” se vede doar în buzunarele celor BOGAŢI, dar care fac, în mare măsură, obiectul DNA.

În zilele noastre, ţara se „dezvoltă” polarizat şi tocmai de aceea statisticile europene oficiale plasează ROMÂNIA pe locul II (după BULGARIA) la riscul de sărăcie cu aproape 40% (8 milioane) din populaţie afectată de acest flagel.

 

B). CORUPŢIA (Apocaliptică) a năpădit ţara şi, ca urmare, zeci, sute, mii de politicieni, conducători de instituţii, funcţionari înalţi, oameni de afaceri, diverşi, de tot soiul şi, şi… sunt condamnaţi, se află în urmărire penală sau foarte aproape de ea, încât parcă ROMÂNIA este într-o sinistră perioadă din istoria ei. Să nu mire pe nimeni că, dacă se va continua cu CORUPŢIA ca „politică de stat” şi, mai ales, dacă va slăbi capacitatea de a pune capăt acestui uriaş flagel, civilizaţia românească va fi pusă la încercare.

Corupţii din ROMÂNIA şi-au diversificat atât de mult metodele de acţiune pentru a avea putere, bani, resurse naturale, influenţă, supremaţie, încât apar azi ca adevăraţi „asasini economici” pentru poporul român ameninţat tot mai mult să trăiască sub pragul sărăciei.

 

Deşi diversă ca forme de manifestare, sunt vizibile cu putere două (ale CORUPŢIEI):

 

I. CORUPŢIA, ca JAF NAŢIONAL, practicată/practicat cu „bunăvoinţa” autorităţilor de rang înalt, prin de la „NU NE VINDEM ŢARA” până la „ROMÂNIA VÂNDUTĂ LA BUCATĂ”. În acest fel, s-au „PIERDUT” uriaşe resurse ale subsolului şi solului, întinderi nesfârşite de PĂMÂNT şi PĂDURI, STABILIMENTE mari de interes strategic, naţional, economic, financiar, agricol, aducându-ne tot mai adânc într-o situaţie de aservire.

 

II. CORUPŢIA la „NIVEL DE PERSOANE FIZICE” despre care mass-media nu mai pridideşte în a comenta în fiecare zi încât, parcă, s-a depăşit limita suportabilului.

Şi, ambele forme merită a fi explicate…

I. Practic, economia naţională a fost distrusă prin modalităţi generatoare de CORUPŢIE ca reţete fantomă ce ne-au adus în sapă de lemn. Uzând de o formulă impertinentă că „STATUL ESTE CEL MAI SLAB MANAGER” s-au declanşat:

 

1. PRIVATIZĂRILE CORUPTE – la preţuri şi de zece ori mai mici, către RECHINI care, de multe ori, nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu afacerea în cauză. Cele mai „răsunătoare” privatizări, sub spectrul MARII CORUPŢII, ne uluiesc şi azi.

– PETROL (Petrom), negociat în 2002-2003, vândut şi notificat în 2004 pe NIMIC (600 milioane dolari deşi valoarea reală era undeva la 17 miliarde dolari) unui CONCERN dintr-o ţară ce nu are nici măcar o sondă de petrol, cu o redevenţă de aproximativ 6%, care putea fi renegociată în acest an, dar din considerente dubioase s-a aruncat „pastila” pentru 2015. De curiozitate:

– BRITISH PETROLEUM plăteşte în unele zone ale lumii o redevenţă ce ajunge şi la 50%.

Aşa a ajuns statul român într-o stare de dependenţă pentru care pierde circa 3 miliarde euro pe an, deşi SRI semnalase „situaţia” prin 400 de informări către cei îndrituiţi numai în perioada 2004-2007, ca un simplu exemplu.

– GAZELE NATURALE produceam aproximativ 12 milioane tone pe an, dar prin „aranjamente de culise” o mare parte se vinde unor „BĂIEŢI DEŞTEPŢI” la jumătate de preţ, încât statul pierde aproximativ 800 milioane euro/an, iar populaţia plăteşte gazul rusesc la preţ foarte mare. Mai mult, guvernul, prin H.G. 870/august 2012, conferă o diplomă de autoritate unui CONCERN STRĂIN de a valorifica cum vrea o uriaşă cantitate de gaze româneşti.

b). HIDROELECTRICITATEA produsă de HIDROCENTRALELE construite înainte de 1989, în loc să fie vândută la preţul pieţii, care a crescut constant, este încă livrată unor „BĂIEŢI DEŞTEPŢI”, cu mult sub preţul pieţii, încât statul mai pierde 500 milioane euro anual.

SIDEX – a cărei valoare iniţială a INVESTIŢIEI a fost de două miliarde dolari – a fost vândut cu doar 20 milioane dolari, facilitându-se sporirea averilor noului proprietar, care este printre primii miliardari ai lumii.

IMGB – vândută unui norvegian cu doar 500 de mii de dolari, care apoi a vândut-o pe componente, câştigând de cinci ori mai mult, ca să nu mai vorbim că numai terenul aferent de 80 hectare valora pe atunci 1 miliard de euro.

PETROMIDIA – investiţie de două miliarde dolari a fost vândută cu doar 50 milioane dolari. În prezent, este înstrăinată, iar guvernanţii nu manifestă interes pentru ca noii patroni să-şi achite datoriile către ROMÂNIA şi aşa diminuate prin „generozitatea” unor autorităţi. Măcar, azi, 11 inculpaţi sunt în puşcărie pe 35-36 ani.

RAFO – vândută pe „NIMIC” unor „AMICI” care sunt azi în puşcărie, deşi numai carburantul din rezervoare valora 100 milionae dolari.

TRACTORUL – lichidată prin valorificare de „BĂIEŢII DEŞTEPŢI”, deşi chiar în 2007 avea comenzi numai la export, de 3 mii de unităţi.

ELECTROTONICA – întreaga industrie a fost „lichidată”, deşi până în 1989 ea furniza tehnică de calcul de vârf pentru tot CAER-ul, înclusiv URSS.

 

În ROMÂNIA (socialistă), erau 30 asemenea centre care au dispărut, parcă s-au „deşirat ca o ţesătură” pe nesimţite, îmbogăţindu-i pe profitorii-rechini şi lăsând de izbelişte sute de mii muncitori-şomeri.

Aşa a fost lichidate AUTOCAMIOANE BRAŞOV, ARO CÂMPULUNG-MUSCEL etc.; dar şi întreprinderile din ţară care produceau echipamente şi componente pentru aceste mari centre cum ar fi: SCORNICEŞTI, URZICENI, BUZĂU şi multe altele.

La nivel naţional, s-au închis aproximativ 1500 de fabrici şi uzine, iar muncitorii au rămas, pur şi simplu, pe drumuri şi mulţi au luat calea pribegiei.

 

3). CĂPUŞAREA UNITĂŢILOR ECONOMICE DE STAT prin SRL-uri căpuşe, care vindeau marilor unităţi la preţuri exorbitante materialele necesare funcţionării, pentru ca apoi producţia marii unităţi să fie cumpărată la preţuri foarte mici (de producător) de aceleaşi SRL-uri care o revindeau apoi la preţuri foarte mari – de piaţă – ca urmare a aranjamentelor unor găşti de afacerişti supercorupţi.

Aşa au fost jefuite: OLTCHIM, COMBINATELE siderurgice şi miniere, CFR etc.

 

4). JAFUL DIN INFRASTRUCTURĂ. După tâmpenia prin care nega necesitatea de a se construi autostrăzi, iar de curând înlocuirea acestora cu DRUMURI EXPRES, rechinii şi regii asfaltului au descoperit că tocmai aici se pot derula afaceri oneroase cu bani publici şi europeni. Astfel, a apărut cea mai mare „gaură neagră”, prin „neconstrucţia” de autostrăzi, reabilitarea căilor ferate, a drumurilor forestiere etc.

Aşa s-au desfăşurat afacerile mârşave „patronate” prin BECHTEL, care a construit doar 50 km autostradă în şapte ani cu 4 milioane euro pe km; la Căile Ferate s-a „reabilitat” un km cu 5 milioane euro, „realizând” azi CEA MAI MICĂ VITEZĂ de circulaţie din EUROPA cu cele mai mari întârzieri.

Drumurile forestiere „au înghiţit” un milion euro pe km., fără nici un metru asfaltat cum trebuie.

 

5). RUINAREA AGRICULTURII ŞI STABILIMENTELOR AFERENTE cu milioane de hectare nelucrate de atunci până azi, zeci de mii de hectare de pădure defrişate cu sălbăticie şi alte zeci de mii de hectare retrocedate unor infractori notorii, desfiinţarea celor 70 de fabrici de mobilă în schimbul exportului deşănţat de buşteni.

Sistemele de mecanizare, zootehnie, irigaţii, au fost „lichidate” prin jaf „înfăptuit” după un plan dirijat şi controlat de mafioţi. Resursele de ape minerale şi stabilimentele turistice sunt speculate de „AMICI”, încât statul pierde anual cam 120 milioane euro.

COMTIM a fost „VALORIFICAT” cu 0,75 dolari m2 cu totul: pământ, datorii, animale. Aşadar, astăzi AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ este în paragină, nu produce şi, ca urmare, importăm mai mult de jumătate din carne şi diferite produse agroalimentare, iar pentru mulţi spectrul foametei este tot mai ameninţător.

 

6). BUNURILE ŞI FONDURILE FOSTELOR PCR/UTC, UASCR, SINDICATE s-au „evaporat”. Sau „golit” prin împrumuturi date „pe sprânceană”, cele mai importante instituţii de credit din ţară între care „strălucesc” BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ etc., furându-se multe, multe miliarde care aparţineau statului şi pentru care nu răspunde nimeni. EFECTUL SOCIAL al acestui URIAŞ JAF NAŢIONAL se resimte şi în zilele noastre: în 1990, erau 3 milioane pensionari şi 9 milioane salariaţi; în 2003, erau 4,5 milioane pensionari şi 4,5 milioane salariaţi; în 2014, s-a rupt total acest echilibru în defavoarea pensionarilor.

În 1989, fondul general de pensii era larg excedentar, numai că excedentul a fost adăugat bugetului de stat până în anul 1998. Urmare logică, bugetul de stat are datorii enorme la bugetul de pensii, dar, din păcate, cei în drept se fac că uită acest lucru şi „scârţâie” de fiecare dată când se pune problema majorării pensiilor, îndeosebi pentru cei care au contribuit cinsit şi corect. Iată cum SUBMINAREA ECONOMIEI NAŢIONALE se încadrează în limite exacte şi penale la „MAREA CORUPŢIE”.

 

Care persoane fizice provin din toate mediile „avute” ale societăţii. Unii sunt vechi şi actuali conducători din partide, care, ani de-a rândul, „şi-au făcut afaceri” în mod discret şi acoperit. Astăzi, nu mai puţin de mari BARONI din 33 judeţe, din care 18 preşedinţi de consiliu judeţean sunt în diverse stadii de cercetare sau judecată pentru că au „încălcat” legea în interes preponderent personal, fiind acuzaţi de CORUPŢIE pentru diferite CAUZE. Majoritatea hoţiilor s-au făcut pe contracte în proiecte ce au ca beneficiar consiliul judeţean cu prejudicii uriaşe, de sute de milioane de lei din banul public.

Mulţi dintre foştii şi actualii DEMNITARI, în cârdăşie cu „acoliţi” din aparatul central şi local al administraţiei publice, sunt arestaţi, cercetaţi sau condamnaţi pentru diverse, între care „excelează” luarea de mită, delapidarea şi abuzul în serviciu. Au devenit proverbiale cazurile unor demnitari cercetaţi şi arestaţi pentru prindere în flagrant de luare şi dare de mită.

S-au înmulţit cazurile când „CEI MARI” sunt depistaţi că practică traficul şi cumpărarea de influenţă. Sunt tot mai multe cazurile care dezvăluie caracatiţa licitaţiilor, prin care banul public merge la tot felul de escroci, cu legături strânse cu lumea interlopă. Există, din păcate, şi JURIŞTI, şi POLIŢIŞTI cu funcţie care încalcă legile, fără pic de remuşcare, primind mită de la infractori „de clasă” sau de drept comun. S-au făcut averi uriaşe de sute de milioane de euro printr-un „ansamblu de metode” ce au evoluat de la „MITA SIMPLĂ” până la „RETOCEDĂRI ODIOASE”.

Şi, asta, până a fi prinşi, toţi „tunau şi fulgerau” împotriva corupţilor şi hoţilor ce jegmăneau ţara.

CORUPŢIA PE PERSOANĂ FIZICĂ s-a extins în ultimii ani şi nu ţine seama de profesie, ocupaţie, studii, sex, funcţie şi nici de fals intelectual, abuz şi instigare la abuz în serviciu, denunţuri calomnioase, aşa că a devenit obişnuinţă faptul că aceste grupuri infracţionale sunt trans-profesionale, trans-partinice, trans-umane.

Toţi aceşti infractori manifestă o solidaritate inefabilă, fie că au fost sau sunt băsişti, antibăsişti, pesedişti, penelişti sau fără de partid. Până sunt prinşi cu „mâţa-n sac”, mai toţi aceştia se consideră VIP-uri care socotesc ţara ca o proprietate privată, pe care o folosesc pe bunul plac pentru a strânge averi tot mai mari, pentru ca apoi tot mai mulţi să ajungă după gratii, pentru ca, în final, toţi să sfârşească, vorba populară, „între patru blăni”.

 

DAR EU, care am trăit în aceşti 25 de ani, ce pot spune „DESPRE TOT” în afara celor scrise? Mă uit în jur, observ şi gândesc că am constatat multe despre guvernanţi şi politicieni, despre jurnalişti, despre pretinşi oameni de cultură, dar şi despre mii şi mii de anonimi ce trăiesc în ţara noastră. Mă simt adesea confuz, căci nu înţeleg încotro ne îndreptăm, pe mâna cui mergem, de cine mai depinde soarta ţării mele, dacă mai putem spera la ceva normal şi cinstit pentru POPORUL ROMÂN.

DAR, TOT EU, acum la trecerea unui sfert de secol de „NOU”, vă recomand câteva oportunităţi pentru a crea o societate rămânească normală:

– ţara poate produce suficientă „mâncare” şi apă pentru „toată lumea”;

– se poate forma capacitatea de a asigura un nivel de educaţie demn de epoca în care trăim;

– să producem şi să procurăm cadrul material şi medicamente care să îi vindece pe toţi de boli şi să prevină epidemii ce lovesc necruţător tot mai mulţi oameni;

– să creăm locuri de muncă şi sisteme de transport care pot asigura minimum necesar pentru a întreţine viaţa;

– să ne peocupăm pentru a crea suficiente resurse pentru a realiza tot ce e necesar omului;

– şi câte şi mai câte, căci oamenii pot să „transforme” totul şi chiar şi pe ei înşişi.