Acasă Politic Senatorul Vâlcov propune legi pentru cei care lucrează temporar şi părinţii care...

Senatorul Vâlcov propune legi pentru cei care lucrează temporar şi părinţii care îşi duc copiii la control

82

Senatorul Colegiului 1, Darius Vâlcov, demonstrează că în parlament se află pentru a veni în ajutorul tuturor românilor, prin propunerea unor legi care să le fie utile.

Contract de muncă pentru angajaţii temporar

La propunerea legislativă, printre co-iniţiatori se află senatorul Darius Vâlcov şi deputaţii Virgil Delureanu, Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu. Aceasta are ca obiect modificarea şi completarea unor prevederi ale Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la munca prin agent de muncă temporară şi concediul de odihnă anual.

Senatorul şi deputaţii co-iniţiatori ai iniţiativei legislative îşi propun continuarea transpunerii în legislaţia internă a Directivei nr. 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară. Aceştia consideră că angajatul temporar trebuie să aibă contract şi să beneficieze de avantajele legii, aşa cum beneficiază orice angajat cu contract pe perioadă determinată sau nederminată.

La Codul Muncii, parlamentarii vor să completeze sau să modifice numeroase articole sau alineate.

O zi liberă pentru părinţi

În urma unui proiect legislativ la care este co-semnatar senatorul, părinţii care au grijă de sănătatea copiilor minori ar putea beneficia de o zi liberă neplătită pe an, zi care se acordă la cererea unuia dintre părinţi. Această zi liberă este destinată verificării periodice a sănătăţii copiilor. Printre co-iniţiatori se află şi Ecaterina Andronescu, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Rovana Plumb şi alţii. Această

Indemnizaţie ar urma să fie plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.