Acasă Actualitate Procesul Rotea, Ungureanu și ceilalți. Urmează termenul cu numărul 40!

Procesul Rotea, Ungureanu și ceilalți. Urmează termenul cu numărul 40!

56

Vineri, 25 septembrie, pe rolul Tribunalului Olt, la instanța de fond s-a judecat un nou termen în dosarul primarului comunei Vitomirești, Robert Rotea, al omului de afaceri Mircea Ungureanu și a altor funcționari și antreprenori. Urmare a unei anchete declanșată acum șapte ani, justiția din România trebuie să stabilească și scriptic ceea ce există în fapt: o rețea de drumuri modernizate în comuna Vitomirești, aflate, totuși, în faza de șantier, conform anchetei care vizează această cauză.

Până la soluția finală, cea care va fi adoptată la instanța de fond, având cale de atac la Curtea de Apel Craiova, e mult timp de aici încolo. Instanța, prin judecătorul de caz, a luat act de faptul că expertul independent desemnat de Tribunalul Olt se afla în incapacitate de a-și exercita atribuțiile în vederea stabilirii situației din teren, cea care este esența litigiului în cauză. Un nou termen, prin octombrie, dar deja se poate configura o concluzie: sistemul de justiție din România dovedește lacune în organizare, sistematizare în derularea procedurilor specifice, iar de pe urma acestei situații toată lumea pierde. Timpul nu este un factor de neglijat într-un proces, presiunea asupra părților este o stare de certitudine, incapacitatea exercitării drepturilor și libertăților depline, duce la o stare de presiune, pe care, indiferent de soluția finală, părțile o resimt. Mediatizarea cauzei poate fi pusă tot în seama consecințelor indirecte generate de o suspectă sezizare din oficiu petrecută prin toamna anului 2019, exact acum șapte ani. Aparent, problema este acum la expert, dar, în fond, aceasta, adică problema, trebuie căutată la modul cum a început ancheta care a precedat procesul.

Revenim cu o poveste pe scurt: „Pe raza comunei Vitomirești se desfășoară o lucrare de interes public, modernizarea unor drumuri locale prin fonduri guvernamentale, executată de una dintre firmele omului de afaceri Mircea Ungureanu. În timpul execuției lucrărilor intervine o sesizare din oficiu a unui ofițer din cadrul IPJ Olt, declinată instantaneu spre DNA Craiova. Se construiește o acuzare în care sunt anchetate o serie de persoane – primarul comunei Vitomirești, Robert Rotea, omul de afaceri Mircea Ungureanu, antreprenori din zona de execuție și proiectare, funcționari publici din cadrul UAT Vitomirești. Se reține o dare-luare de mită, o serie de ilegalități complementare privind lucrarea de infrastructură”.

Solicitare. Reevaluarea sechestrului
În plan procesual, termenul de vineri, 25 septembrie, i-a adus judecătorului de caz pe masă o cerere de reeveluare a sechestrului asigurator. În această cauză s-a dispus, încă de pe perioada anchetei, un sechestru asigurator raportat la un prejudiciu stabilit din pixul organului de anchetă. Referitor la valoarea bunurilor indisponibilizate și cuantumul sechestrului, prin avocat, Mircea Ungureanu: „Am depus o expertiză extrajudiciară prin care am evaluat bunurile mobile și imobile ale societății. Era nevoie de această expertiză după ce am constatat că valoarea acestor bunuri, aflate sub sechestru, depășește valoarea presupusului prejudiciu, sens în care am formulat o cerere de restrângere a măsurii sechestrului asigurător sub ceea ce depășește valoarea presupusului prejudiciu”.

Solicitarea, admisă în principiu, urmează să fie analizată la un termen ulterior. Până atunci, părțile rămân active într-un dosar care la următorul termen va împlini 40 de înfățișări. Aflarea adevărului primează, iar dacă o parte din capetele de acuzare s-au pierdut pe drum e un semn că ceea ce s-a constituit inițial a îmbrăcat o latură subiectivă din partea organelor de anchetă. Cert, astăzi, independent de acest dosar este un singur lucru, rețeaua de drumuri modernizate de pe șantierul de la Vitomirești este deja certificată de Google Maps, iar acolo nu există cineva care să favorizeze interesele omului de afaceri Mircea Ungureanu și nici ale primarului de la Vitomirești, Robert Rotea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.