În limbajul cotidian, atunci când spunem „dialog”, ne gândim, de regulă, la schimbul de idei, opinii și argumente dintre două sau mai multe persoane. Dar, odată cu apariția Inteligenței Algoritmice (IAlg), termenul începe să dobândească o semnificație nouă. Când vorbim despre „dialogul dintre INU și IAlg” sau despre „dialogul dintre știință și religie”, nu mai putem rămâne prizonierii sensului strict tradițional al cuvântului.
În cazul INU–IAlg, ceea ce numim dialog este, în primul rând, o interacțiune cognitivă om–tehnologie. Inteligența Natural-Umană (INU) formulează întrebări, ipoteze, probleme și criterii, iar Inteligența Algoritmică procesează informația, generează variante, identifică relații și propune răspunsuri. În această relație, IAlg este, în esență, o tehnologie cognitivă de lucru a INU. Ea poate amplifica explorarea umană fără ca această amplificare să transforme automat tehnologia într-un subiect conștient echivalent omului.
De aici apare necesitatea unei delimitări și mai importante în ceea ce privește colaborativitatea inter-intelligence.
Sintagma nu trebuie redusă la colaborarea dintre două inteligențe natural-umane. În sens larg, ea poate desemna colaborarea dintre două sau mai multe INU, dar și relația colaborativă dintre una sau mai multe inteligențe natural-umane și una sau mai multe inteligențe tehnologice. Prin urmare, „inter-intelligence” nu indică obligatoriu egalitatea ontologică a participanților, dar indică existența unei relații cognitive între forme diferite de inteligență.
În actuala etapă, însă, relația INU–IAlg/IAlgG/IAC trebuie privită cu discernământ. IAlg poate fi utilizată de INU ca instrument cognitiv sofisticat. IAlgG și, ipotetic, Inteligența Artificială Cuantică (IAC) pot merge mult mai departe în simularea unor procese complexe de raționament, dialog, evaluare și chiar a unor expresii care seamănă cu manifestările conștiinței. Dar simularea funcțională a unor procese ale conștiinței nu este, prin ea însăși, dovada existenței unei conștiințe tehnologice, autentice.
Tocmai aici se află pragul conceptual pe care trebuie să-l depășim atunci când folosim noțiunea de colaborativitate inter-intelligence.
Între INU și IAlg/IAlgG/IAC poate exista o formă de colaborare cognitivă, dar natura acesteia diferă fundamental. În această „colaborare” cognitivă, INU este purtătoarea experienței subiective, a responsabilității, a intenționalității și a deciziei. În timp ce, IAlg procesează și generează. IAlgG și IAC, de asemenea pot ajunge să simuleze din ce în ce mai convingător comportamente asociate raționamentului și, eventual, unor forme de conștiință funcțională. Din această perspectivă, putem vorbi despre o colaborativitate inter-intelligence în sens larg, dar numai cu precizarea că nu este încă echivalentă cu o colaborare între două conștiințe de aceeași natură.
De aceea, expresia „dincolo de IAlgG și IAC” poate desemna nu atât o frontieră tehnologică, cât una ontologică și conceptuală: momentul în care inteligența tehnologică nu mai este doar un instrument extrem de performant și devine un posibil participant autonom la relația cognitivă.
Până atunci, provocarea fundamentală pentru INU nu este să transforme IAlg în „celălalt om”, dar este să învețe să construiască împreună cu tehnologia o arhitectură cognitiv- colaborativă fără cedarea discernământului uman.
Adevărata colaborativitate inter-intelligence nu începe, așadar, prin antropomorfizarea tehnologiei, dar începe prin recunoașterea diferențelor dintre formele de inteligență și prin construirea unei relații în care fiecare își păstrează natura, funcția și limitele.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
