Acasă Actualitate Slatina. Primarul De Mezzo, conferință de presă în cimitir

Slatina. Primarul De Mezzo, conferință de presă în cimitir

71

Inedit la Slatina. Primarul municipiului, Mario De Mezzo, a organizat luni, 21 septembrie, o conferință de presă în incinta cimitirului Strehareț. Evenimentul succede într-o altă etapă cele petrecute zilele trecute, și nu numai, având în centrul atenției descoperirile făcute în cimitirul Strehareț, acolo unde, în cursul unor lucrări specifice, într-o zonă nemarcată, au fost descoperite oseminte umane neidentificate și saci cu cadavre din vremea pandemiei. Totul pe fondul unei dispute administrative în care primăria este într-o serie de demersuri privind anularea concesiunii făcute în 2010 de către municipalitate spre o entitate privată. Tema centrală a conferinței, definind cele de mai sus, vizează suspiciunile pe care le are primarul față de modul cum Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina și IPJ Olt derulează acțiuni de cercetare în contextul dat.

În opinia lui De Mezzo, cercetarea la fața locului după sesizarea privind descoperirea accidentală a osemintelor s-ar fi făcut superficial, iar în aceeași notă, dosarul aflat în coordonarea Parchetului este instrumentat cu grijă, cu simț de răspundere, dar cu acțiuni de tergiversare.

Cazul de la Slatina, singurul municipiu din România fără cimitir public este deja în atenția opiniei publice la nivel național. Concesionarului i se impută de către edil starea de fapt, modul cum a evacuat din locul de veci resturile umane fără respectarea normelor din contract, cât și morala creștină privind respectul cuvenit post-mortem. În declarațiile de presă, De Mezzo insistă pe celeritate și își manifestă public suspiciunea față de o anume complicitate în demersul său privind tragerea la răspundere a celor ce au permis, dispus și acționat în vederea deshumărilor și depozitării într-o groapă comună a osemintelor.

Știre în curs de actualizare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.