Uneori, soluțiile pentru problemele viitorului pot fi găsite în experiențe extrem de simple ale trecutului. În copilărie, jocul „Apă–Foc” transforma căutarea unui obiect ascuns într-un exercițiu de orientare. Copilul care căuta era legat la ochi, iar ceilalți îi ofereau doar indicii: „apă”, când se îndepărta de obiect, și „foc”, când se apropia. Nimeni nu căuta în locul lui. Nimeni nu-i oferea direct soluția.
Pornind de aici, putem imagina o metaforă pentru una dintre marile probleme ale viitorului cognitiv: cum îl putem proteja pe om de tentația de a-și abandona propria gândire în favoarea IAlg?
Răspunsul ar putea fi un fel de „anti-virus cognitiv”.
Virusul, în această metaforă, este „ciuma neuronică”: procesul prin care omul începe să cedeze progresiv sistemelor algoritmice selecția valorilor, discernământul, verificarea, interpretarea și construcția sensului. Nu este o boală biologică, ci o posibilă formă de atrofie a exercițiului cognitiv.
Anti-virusul nu ar trebui însă să elimine tehnologia. Ar trebui să detecteze proximitatea periculoasă față de dependența cognitivă.
Aici intervine metafora „Apă–Foc”.
Un viitor sistem IAlg, IAlgG, IAlgC sau IAC ar putea identifica anumite comportamente cognitive și să transmită utilizatorului semnale de avertizare. „Apă” ar putea însemna: îți păstrezi autonomia, continui să analizezi, verifici, compari și decizi. „Foc” ar putea însemna: atenție, începi să transferi către sistem funcții cognitive care ar trebui să rămână ale tale.
Un asemenea mecanism ar avea o caracteristică esențială: nu ar lua decizia în locul omului.
La fel ca în jocul copilăriei, sistemul ar putea doar să orienteze. Ar putea spune că ne apropiem sau ne îndepărtăm de „obiectul” urmărit – în cazul nostru, de autonomia cognitivă. Alegerea drumului ar rămâne a utilizatorului.
Aceasta ar putea fi una dintre expresiile concrete ale colaborativității inter-intelligence: tehnologia nu ne protejează prin substituirea gândirii, ci prin stimularea ei.
Dar există și un avertisment. Un anti-virus cognitiv care devine obligatoriu, intruziv sau excesiv de autoritar ar putea produce exact ceea ce încearcă să combată: o nouă formă de dependență.
De aceea, principiul fundamental ar trebui să fie:
IAlg trebuie să ne avertizeze când riscăm să cedăm gândirea, nu să gândească în locul nostru pentru a ne proteja.
„Apă–Foc” devine astfel mai mult decât o metaforă a unui joc de copii. Poate deveni imaginea unei arhitecturi cognitive în care tehnologia ne semnalează pericolul, iar omul își păstrează libertatea de a alege.
„Foc!” nu trebuie să însemne „oprește-te din gândire”, ci „începe să gândești din nou”.
Poate că acesta este cel mai simplu și mai profund „anti-virus” împotriva ciumei neuronice.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
