Cei ce își cedează facultățile mintal – umane de selecția valorilor, discernământului și construcției sensului către Inteligențele IAlgG/IAlgC și IAC pot fi numiți argotic drept „ciumați, ciumeți”.
Din această perspectivă se poate afirma că există momente în evoluția tehnologică, în care progresul ne obligă să ne punem întrebări despre noi înșine. Dezvoltarea IAlgG, IAlgC și IAC poate reprezenta una dintre aceste situații-limită. Cu cât Inteligențele Algoritmice devin mai performante în simularea unor funcții asociate conștiinței umane, cu atât crește și tentația omului de a le transfera propriile sale responsabilități cognitive.
De aici se naște conceptul, evident metaforic și argotic, de „ciumat” sau „ciumeț”.
Nu este vorba despre o boală biologică și nici despre o etichetă aplicată definitiv unei persoane. „Ciumatul cognitiv” desemnează, în această construcție conceptuală, omul care începe să-și cedeze sistemelor algoritmice tocmai acele facultăți mintale, prin care își afirmă autonomia. Și între aceste facultăți sunt: selecția valorilor, discernământul și construcția sensului.
Pericolul este că acest proces poate începe aproape imperceptibil.
Mai întâi îi cerem IAlg să ne ofere informația. Apoi să o selecteze. Ulterior îi cerem să ne spună ce este important, ce este corect, ce este preferabil. Și în cele din urmă, putem ajunge să-i cerem chiar să ne spună ce trebuie să însemne lucrurile pentru noi.
În acel moment, problema nu mai este performanța tehnologiei. Problema este diminuarea progresivă a participării noastre cognitive.
Un om poate să delege calculul fără să-și piardă autonomia. Poate delega memorarea unor informații fără să-și piardă identitatea. Poate folosi IAlg pentru explorare fără să înceteze să gândească. Dar atunci când cedează selecția valorilor, discernământul și construcția sensului, începe o transformare mult mai profundă: externalizarea centrului decizional al propriei sale existențe.
În acest sens, întrebarea din titlu – „Oricând putem deveni ciumați, oricând putem deveni non-oameni?” – nu trebuie interpretată biologic. Nu devenim „non-oameni” pentru că folosim tehnologia. Am putea deveni „non-oameni” în sensul metaforic al conceptului atunci când renunțăm voluntar la exercitarea acelor facultăți prin care ne definim ca ființe autonome, responsabile și creatoare de sens.
Și tocmai aici apare marea provocare a colaborativității INU–IAlg.
Nu trebuie să alegem între om și tehnologie. Trebuie să învățăm să le punem în relație fără să anulăm diferența dintre ele. IAlgG/IAlgC și IAC pot analiza, genera, compara, simula și explora. Dar omul trebuie să-și păstreze dreptul și capacitatea de a decide ce merită ales, ce merită respins și ce sens trebuie construit.
De aceea, „ciumații” nu trebuie căutați undeva în afara noastră. Oricare dintre noi poate deveni, temporar, un „ciumeț” atunci când comoditatea cognitivă devine mai puternică decât dorința de a gândi.
Aceasta este poate cea mai subtilă formă a „ciumei neuronice”: nu ne obligă nimeni să renunțăm la gândire. O facem singuri, pentru că există o tehnologie capabilă să gândească în locul nostru.
Antidotul nu este respingerea IAlg.
Antidotul este colaborativitatea conștientă.
Să folosim inteligența algoritmică pentru a ne extinde inteligența naturală, nu pentru a o înlocui. Să lăsăm IAlg să ne provoace gândirea, nu să ne scutească de ea.
Pentru că, în fața unei inteligențe tehnologice care poate deveni tot mai performantă, poate că adevărata întrebare nu este dacă mașina va deveni asemenea omului.
Ci dacă omul va continua să rămână autonom cognitiv pentru a gândi împreună cu ea.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
