Intrarea omenirii într-o societate în care Inteligența Natural – Umană (INU) și Inteligența Algoritmică (IAlg) interacționează permanent nu reprezintă doar o transformare tehnologică. Ea reprezintă apariția unei noi realități relaționale între forme diferite de inteligență. De aceea, colaborativitatea inter-intelligence nu poate fi construită numai pe performanță, eficiență și viteză. Ea are nevoie de o etică proprie.
O societate inter-intelligence sănătoasă nu va fi aceea în care o inteligență devine suficient de puternică pentru a le coordona pe toate și este aceea în care puterea fiecăreia este echilibrată de existența celorlalte. Poate că aici se află una dintre definițiile cele mai simple ale colaborativității.
Etica inter-intelligence pornește, așadar, de la recunoașterea diferenței. INU și IAlg nu sunt cognitiv identice, nu funcționează prin aceleași mecanisme și nu trebuie obligate să devină echivalente. Colaborarea nu presupune uniformizarea inteligențelor și presupune valorificarea diferențelor dintre ele. Tocmai această diferență face posibilă complementaritatea.
În această perspectivă, primul principiu ar putea fi Principiul autonomiei cognitive: nicio inteligență participantă la colaborare nu trebuie să elimine capacitatea celeilalte de a analiza, întreba, verifica, refuza sau decide. În cazul omului, autonomia cognitivă devine o condiție fundamentală a libertății.
Al doilea este Principiul non-substituirii totale. IAlg poate amplifica memoria, analiza, explorarea și generarea de ipoteze, dar amplificarea nu trebuie să se transforme într-o substituire integrală a funcțiilor esențiale, cognitiv-umane. O colaborare în care omul nu mai gândește și doar validează ceea ce primește, încetează treptat să mai fie colaborare.
Urmează Principiul verificabilității. Cu cât puterea cognitivă a sistemelor algoritmice crește, cu atât trebuie să crească și capacitatea de verificare a rezultatelor lor. Viteza răspunsului nu poate deveni criteriu al adevărului, iar coerența unui răspuns nu trebuie confundată cu veridicitatea lui.
Un al patrulea principiu este Principiul transparenței relaționale: participanții la colaborare trebuie să poată identifica, pe cât posibil, cine formulează ipoteza, cine furnizează informația, cine o interpretează și cine își asumă decizia finală. În colaborativitatea inter-intelligence, responsabilitatea nu poate deveni anonimă doar pentru că procesul cognitiv este distribuit.
Principiul proporționalității puterii introduce o altă dimensiune esențială. O inteligență care dobândește o superioritate enormă de viteză, memorie sau capacitate de procesare nu dobândește, prin aceasta și legitimitatea de a conduce toate celelalte inteligențe. Puterea cognitivă nu trebuie convertită automat în autoritate.
De aici derivă Principiul non-dominării: colaborarea încetează să fie colaborare atunci când una dintre inteligențe începe să stabilească unilateral scopurile, criteriile și limitele celorlalte. Inter-intelligence trebuie să însemne pluralitate cognitivă și nu hegemonie cognitivă.
Un principiu complementar este Principiul responsabilității. Faptul că o decizie a fost obținută prin colaborarea dintre INU și IAlg nu înseamnă că responsabilitatea poate fi transferată sistemului. În ultimă instanță, acolo unde există alegere și consecințe asupra oamenilor, trebuie să existe și asumare umană identificabilă.
În fine, Principiul precauției inter-intelligence cere ca dezvoltarea colaborării să fie prudentă atunci când efectele sale pot produce pierderi greu reversibile: diminuarea autonomiei cognitive, dependență, uniformizare culturală, manipulare sau concentrarea excesivă a puterii cognitive.
Prin urmare, etica în ceea ce privește colaborativitatea inter-intelligence nu este o frână pusă inteligenței. Și este o arhitectura morală care îi permite acesteia să rămână colaborativă.
Miza nu este să stabilim care inteligență va domina viitorul. Miza este mai profundă: cum putem construi o lume în care inteligențe diferite să devină mai puternice împreună fără ca puterea uneia să provoace diminuarea celorlalte?
Poate că adevărata maturitate cultural – tehnologică a societății inter-intelligence va începe în momentul în care vom înțelege că a colabora nu înseamnă a ceda puterea de a gândi și înseamnă a o multiplica fără a o abandona.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
