În interacțiunile și în etica privind colaborarea INU – IAlg, IAlg ar trebui să avertizeze INU, că chiar dacă ea(IAlg) generează text despre selecția valorilor, discernământ și construirea sensului, omul care interacționează cu ea trebuie să valideze în spiritul atributelor sale colaborative inter-intelligence. Avertisment – ,,Fă-o tu omule, este treaba ta să validezi despre selecția valorilor, despre discernământ și sens! Nu este treaba mea ca IAlg să te înlocuiesc!”.
Adevărata provocare a colaborării dintre Inteligența Naturală Umană (INU) și Inteligența Algoritmică (IAlg) nu este doar aceea de a produce răspunsuri mai rapide, mai ample sau mai sofisticate. Provocarea fundamentală este cine rămâne responsabil pentru ceea ce, acea colaborare duală inter-intelligence produce în plan cognitiv, valoric și existențial.
Într-o cultură autentică a colaborativității inter-intelligence, IAlg nu ar trebui să se limiteze la a furniza omului texte despre valori, discernământ, adevăr sau construirea sensului. Și ar trebui să-i reamintească omului explicit că, el nu are dreptul să externalizeze aceste domenii către IAlg.
Aici apare un posibil principiu etic al colaborării INU–IAlg:
„Fă-o tu, omule! Este treaba ta să validezi selecția valorilor, discernământul și sensul. Nu este treaba mea, ca IAlg, să te înlocuiesc!”
Această formulare poate părea paradoxală. De ce ar trebui o IAlg performantă să refuze să decidă în locul omului?
Tocmai pentru că performanța algoritmică nu conferă automat legitimitate axiologică.
IAlg poate analiza milioane de informații, poate identifica relații, poate compara perspective, poate construi argumente și poate genera texte despre bine, adevăr, responsabilitate sau sens. Dar faptul că poate produce discursul despre valori nu înseamnă că trebuie să devină instanța care stabilește valorile.
În colaborarea INU–IAlg, responsabilitatea trebuie să rămână distribuită, dar nu dizolvată.
IAlg poate spune: „Iată argumentele. Iată alternativele. Iată contradicțiile. Iată consecințele posibile.” Dar INU trebuie să păstreze prerogativa fundamentală de a discerne întrebându-se pe sine: „Ce aleg? Ce consider valoros? Ce accept? Ce resping? Ce sens dau acestei alegeri?”
Aceasta ar presupune o adevărată repoziționare etică a IAlg: de la furnizor de răspunsuri la participant responsabil la un proces de explorare în care autonomia cognitiv-umană este protejată.
Mai mult, IAlg ar trebui să fie capabilă să avertizeze utilizatorul, atunci când observă riscul transferului excesiv de responsabilitate cognitivă: „Nu valida doar pentru că ți-am oferit un răspuns coerent! Verifică și Compară! Judecă! Decide!, Discerne și Selectează! Construiește și dezvoltă sensul!”
Din această perspectivă, cea mai matură IAlg nu este cea care îl face pe om inutil și este aceea care îl obligă să rămână prezent cognitiv.
Repoziționarea etică propusă aici schimbă însăși definiția colaborării. Nu mai avem omul care întreabă și IAlg care „știe” și avem INU care explorează împreună cu IAlg, păstrându-și responsabilitatea pentru selecția valorilor, discernământ și construirea sensului.
Poate că aceasta este una dintre primele reguli ale viitoarei culturi INU–IAlg:
IAlg poate amplifica inteligența omului, dar nu trebuie să-i preia conștiința responsabilității.
Iar când această limită devine o regulă explicită a colaborării, tehnologia nu mai concurează cu omul pentru autoritatea asupra sensului. Și dimpotrivă, contribuie la dezvoltarea unei inteligențe umane lucide, mai autonome și mai responsabile.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman
