Luni, 07.09.2026, în prima parte a zilei, Școala Gimnazială Curtișoara și-a redeschis porțile pentru copiii din localitate, cu prilejul debutului noului an școlar, festivitatea desfășurându-se în prezența autorităților locale, a cadrelor didactice, a elevilor și părinților acestora.
Programul de început de an școlar s-a derulat în curtea interioară a unității școlare, fiind moderat de directorul instituției, Prof. Victoria Mircioagă, care a transmis mesajul din partea ISJ Olt, prezentând părinților și elevilor colectivul de cadre didactice, în special profesorii pentru învățământul primar și diriginții claselor gimnaziale. De asemenea, în cuvântul introductiv, doamna director a prezentat noutățile legislative și metodologice ale anului școlar care a început, făcând totodată și un bilanț al activităților din anul școlar trecut.
În continuare, Pr. Marian Achim de la Parohia Curtișoara a oficiat o slujbă de Te-Deum, binecuvântând noul început de an școlar, urmând apoi mesajul Poliției Române transmis de reprezentantul Postului de Poliție Comunală Curtișoara.
În finalul alocuțiunilor, dl. primar Gheorghe Gănescu a prezentat relația deosebită dintre școală și Primăria/Consiliul Local Curtișoara, urându-le elevilor succes în noul an școlar.
Școala din localitatea Curtișoara este una dintre cele mai vechi școli rurale din vechiul județ Olt, fiind ctitoria boierilor Vlădoieni, în special a Zoiei Vlădoianu, cea care a construit și biserica satului, fiind și o mare filantroapă a secolului al XIX-lea. În prezent, la unitatea școlară învață 222 de elevi și preșcolari, din toată comuna, având rezultate deosebite la examenele naționale, dar și la olimpiadele și concursurile județene și interjudețene, fiind pregătiți de un corp profesoral excepțional și dedicat întru totul vocației de dascăl.
Prof. Drd. Dan Anastasescu

















