La început de an școlar, primarul orașului Balș, Cătălin Rotea, a ales să vorbească mai puțin despre urări și mai mult despre ceea ce s-a făcut concret pentru educația locală. Din 2020 și până în prezent, 11 dintre cele 14 unități de învățământ din oraș au fost reabilitate și modernizate, iar toate școlile și grădinițele au beneficiat de mobilier, echipamente și materiale didactice printr-o investiție de aproximativ 1,5 milioane de euro din fonduri europene. În paralel, este în construcție o creșă nouă, iar din octombrie 2026 sunt programate lucrările de reabilitare a Căminului „Ion Creangă”. Planul administrației locale continuă în 2027 cu modernizarea ultimelor trei obiective, Școala nr. 1, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” și Corpul Central al Liceului Tehnologic, astfel încât, în 2028, toate unitățile de învățământ din Balș să fie reabilitate și modernizate. „Obiectiv îndeplinit” este ținta anunțată de edil, pentru un sistem educațional în care copiii, profesorii și părinții să beneficieze de condiții moderne și sigure.
„Eu cred că nu sunt suficiente doar urările de la începutul unui an școlar… Pentru un primar, trebuie să vorbească mai mult faptele: din 2020 și până în prezent am reabilitat și modernizat 11 unități de învățământ din cele 14 ale orașului Balș, am început construcția unei creșe noi și am dotat toate aceste școli și grădinițe cu mobilier, echipamente și materiale didactice. Începem într-o lună, pe fonduri europene, lucrările la Căminul Ion Creangă, iar în 2027 vom demara și modernizările ultimelor 3 școli: Școala nr.1, Liceul Tehnologic Nicolae Bălcescu și Corpul Central al Liceului Tehnologic, astfel încât în 2028 să pot afirma cu mândrie – Obiectiv îndeplinit – școli și grădinițe moderne în Balș. Dragi copii, dascăli și părinți, să aveți un an școlar binecuvântat de Dumnezeu, cu mult spor, împliniri și bucurii!”, este mesajul primarului Rotea.


























