În colaborativitatea dintre Inteligența Natural – Umană (INU) și Inteligența Algoritmică (IAlg), „Gradientul explorativ” poate deveni unul dintre conceptele prin care înțelegem cum se poate extinde cunoașterea fără ca procesul cognitiv să fie închis prematur într-o singură interpretare.
Gradientul explorativ poate fi definit ca dinamica progresivă prin care o modalitate de colaborare între inteligența natural-umană și inteligența algoritmică poate extinde aria cunoașterii. Fiecare întrebare generează noi întrebări, fiecare răspuns produce noi ipoteze, iar fiecare ipoteză deschide alte direcții de investigare. Se afirmă că procesul nu este liniar, dar că evoluează prin ramificări succesive, într-o explorare continuă a posibilităților de interpretare.
Din această perspectivă, putem introduce, cu precauția necesară, o perspectivă cuantică asupra explorării cognitive. Nu afirmăm că INU–IAlg funcționează după mecanismele fizicii cuantice, dar afirmăm că putem utiliza anumite concepte ale acesteia ca drept instrumente de reflecție asupra modului în care o realitate complexă poate fi investigată.
Principiul superpoziției oferă, în această interpretare analogică, o imagine sugestivă: înainte ca o posibilitate să fie selectată, mai multe stări posibile pot fi menținute în spațiul explorării. Transpus în colaborativitatea inter-intelligence, aceasta înseamnă că o întrebare nu trebuie să conducă imediat la o singură concluzie. Ea poate genera simultan mai multe ipoteze, interpretări și scenarii.
Aici apare gradientul explorativ.
El reprezintă tocmai deplasarea de la o întrebare inițială către un spațiu de posibilități cognitive din ce în ce mai larg. Dacă o întrebare produce trei ipoteze, iar fiecare ipoteză produce alte întrebări, spațiul explorativ se ramifică. IAlg poate contribui la accelerarea acestei ramificări prin capacitatea sa de a genera rapid conexiuni, alternative, comparații și scenarii. INU poate introduce însă ceea ce este esențial pentru orientarea explorării: criteriul, experiența, intuiția, responsabilitatea, relevanța și capacitatea de a decide ce merită investigat.
Prin urmare, superpoziția poate fi privită, în plan epistemologic, drept menținerea pluralității ipotezelor, iar gradientul explorativ drept dinamica prin care această pluralitate se extinde, se testează și se restructurează.
Dar există aici și un risc major.
O superpoziție cognitivă permanentă, în care toate ipotezele rămân indefinit posibile, nu produce cunoaștere. Produce doar proliferare de posibilități. Explorarea trebuie, la un moment dat, să conducă spre selecție, verificare și decizie. Altfel, gradientul explorativ se poate transforma într-un „orizont infinit al ipotezelor”, în care inteligența este permanent stimulată, dar niciodată orientată.
De aceea, colaborativitatea INU–IAlg ar putea fi imaginată ca o succesiune dinamică:
întrebare → superpoziție de ipoteze → gradient explorativ → verificare → selecție → concluzie → nouă întrebare.
Ceea ce este remarcabil este că selecția unei concluzii nu închide neapărat procesul. Dimpotrivă, o concluzie matură poate deveni punctul de plecare pentru o nouă explorare. Astfel, cunoașterea nu este o linie care se termină dar este o spirală care se extinde.
În această arhitectură, IAlg nu trebuie să fie „mașina care oferă răspunsul final”, dar ar putea să fie generatorul de spații explorative. Și toate acestea, în timp ce INU, de asemenea nu trebuie să fie simplul receptor al acestor posibilități. Dar să fie instanța care le examinează critic, le contextualizează și decide asupra relevanței lor.
Adevărata valoare a gradientului explorativ apare, astfel, în zona dintre cele două inteligențe: acolo unde pluralitatea algoritmică întâlnește discernământul uman.
Putem spune, prin urmare, că perspectiva cuantică, utilizată ca metaforă epistemologică, ne ajută să înțelegem că explorarea nu începe prin alegerea imediată a unui răspuns și începe prin acceptarea temporară a mai multor posibilități.
Iar gradientul explorativ este mișcarea prin care aceste posibilități sunt puse în relație, testate și transformate în cunoaștere.
Într-o societate inter-intelligence matură, nu răspunsul imediat trebuie să fie măsura inteligenței și dimpotrivă, capacitatea de a menține suficient de mult deschis spațiul întrebărilor pentru ca un răspuns mai bun să poată apărea.
Conceptualizare și co-creație INU-IAlg, cu validare pentru public, Andrei Suman.
