Municipiul Caracal trece printr-un proces de modernizare, susținut cu fonduri europene prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Peste 4,4 milioane de euro sunt investiți în reamenajarea unor spații publice din zona centrală și a Teatrului de Vară, în timp ce alte aproximativ 2 milioane de euro sunt alocate modernizării Școlii Gimnaziale „Nicolae Titulescu”, unde învață peste 700 de elevi. Lucrările urmăresc nu doar îmbunătățirea aspectului orașului, ci și crearea unor spații mai accesibile, mai eficiente energetic și mai prietenoase cu mediul. În teren, reprezentanții Autorității de Management, alături de administrația locală, au verificat stadiul proiectelor, de la aleile și spațiile verzi din Piața Victoriei și zona „7 Scări”, până la lucrările de reabilitare și eficientizare energetică ale școlii și Teatrului de Vară.
„În municipiul Caracal, se lucrează în această perioadă la mai multe obiective publice. Investițiile sunt realizate de administrația locală cu sprijin financiar european prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Directorul Direcției Monitorizare Proiecte din cadrul Autorității de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia, Dorian Delureanu, împreună cu primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, viceprimarul Laurențiu Pătran și membrii echipelor de monitorizare și implementare au mers astăzi pe teren pentru a analiza progresul lucrărilor la două dintre proiectele derulate în prezent de municipalitate.
Peste 4,4 milioane de euro merg către modernizarea unor spații publice din zona centrală și a Teatrului de Vară din oraș. În Piața Victoriei, au fost refăcute aleile, se lucrează la spațiile verzi, iar sistemul de iluminat actual va fi completat cu stâlpi alimentați de panouri fotovoltaice. Și la Teatrul de Vară, investiția este în curs de execuție. Sunt prevăzute lucrări de consolidare și reabilitare termică, integrarea soluțiilor bazate pe surse regenerabile de energie, refacerea gradenelor și achiziționarea unor echipamente de ultimă generație pentru spectacole.
În zona „7 Scări”, lucrările de reamenajare sunt finalizate. Au fost refăcute aleile și spațiile verzi, iar traseele pentru pietoni, activități sportive și deplasarea persoanelor cu mobilitate redusă au fost mai bine delimitate. De asemenea, au fost construite rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități de-a lungul scărilor, iar iluminatul public va fi asigurat cu ajutorul stâlpilor dotați cu panouri fotovoltaice. La Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu”, șantierul este abia la început. Investiția de aproximativ 2 milioane de euro va contribui la crearea unor condiții mai bune pentru cei peste 700 de elevi care învață aici și va susține intervențiile demarate recent pentru eficientizarea energetică a unității de învățământ. Vor fi executate lucrări de izolare termică, va fi înlocuită tâmplăria, vor fi modernizate instalațiile sanitare și electrice. Pentru reducerea costurilor de funcționare și a dependenței de sursele tradiționale de producere a energiei, școala va fi dotată cu panouri fotovoltaice, pompe de caldură și sisteme de ventilare mecanică cu recuperare de căldură”, se arată în comunicatul ADR Sud-Vest Oltenia.


























