Slatina demonstrează încă o dată locul pe harta sportului de performanță european prin rezultatele obținute de înotătorul David Chira la Campionatul European de Înot Masters desfășurat la Šamorín, în Slovacia. Reprezentant al CSM Slatina la categoria 20-24 de ani, David a avut o evoluție foarte bună într-o competiție de nivel european, reușind două clasări pe locul al patrulea, la un pas de podium. Sportivul slătinean s-a clasat pe locul patru în probele de 200 de metri fluture și 400 de metri liber, pe locul șase la 100 de metri fluture și pe locul 11 la 50 de metri fluture. Dincolo de rezultatele obținute în bazin stau însă sute de ore de antrenament, disciplină și o muncă susținută, care au făcut posibilă această performanță într-o competiție europeană extrem de puternică.
La competiția din Slovacia a participat și Alin Baciu, administratorul Bazinului Didactic de Înot, cei doi reprezentând CSM Slatina și municipiul Slatina cu seriozitate și determinare. Performanța lui David Chira devine astfel nu doar o reușită personală, ci și un motiv de mândrie pentru comunitatea locală și pentru sportul slătinean.
„Patru zile de competiție, emoții, ambiție și multă muncă au dus numele Slatinei în bazinul Campionatului European de Înot Masters de la Šamorín, Slovacia. Pentru secția de natație a CSM Slatina, participarea la această competiție a fost una dintre cele mai importante de până acum, iar rezultatele ne dau toate motivele să fim mândri. David Chira a reprezentat Slatina la categoria 20–24 de ani și a obținut clasări excelente într-o competiție europeană extrem de puternică:
Locul 4 – 200 m Fluture
Locul 4 – 400 m Liber
Locul 6 – 100 m Fluture
Locul 11 – 50 m Fluture
De două ori la un singur pas de podiumul european. În spatele acestor locuri sunt însă sute de ore de antrenament, disciplină, ambiție și dorința de a deveni mai bun cu fiecare cursă. Alături de David Chira, la Šamorín s-a aflat și Alin Baciu, administratorul Bazinului Didactic de Înot, cei doi reprezentând cu cinste CSM Slatina și orașul nostru. Felicitări, David! Felicitări întregii echipe! Primăria Municipiului Slatina va continua să susțină sportul și performanța, pentru că fiecare sportiv care urcă pe un podium sau ajunge atât de aproape de el duce cu sine, dincolo de propriul vis, și numele orașului pe care îl reprezintă. Suntem mândri de voi și vă așteptăm acasă cu aceeași bucurie cu care v-am urmărit rezultatele!”, transmit reprezentanții Primăriei Slatina.
















