Locuitorii comunei Slătioara sunt invitați, pe 6 septembrie, la o zi de sărbătoare dedicată întregii comunități. Evenimentul va începe la ora 16:00, pe Stadionul Comunal, unde administrația locală pregătește un program artistic menit să aducă împreună localnicii, familiile și oaspeții comunei, într-o atmosferă de voie bună și tradiție. Printre invitații speciali se numără Dorina Mete, Luis Gabriel, Nicușor Iordan, Costel David, Ronna Riva și Constantin și Cosmin Gaciu, iar evenimentul va fi prezentat de Ștefan Minulescu.
Primarul comunei Slătioara, Savu Ungureanu, îi invită pe toți locuitorii să se bucure împreună de această zi specială, să petreacă timp alături de familie și prieteni și să păstreze vie tradiția unor astfel de momente care dau identitate și unitate comunității.
„Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună, cu voie bună, muzică și momente frumoase, ziua comunei noastre! Haideți să fim împreună, să ne bucurăm de această zi specială și să păstrăm vii tradițiile comunității! Vă așteptăm cu drag!”, este mesajul primarului Savu Ungureanu.














