Vicepreședintele PSD Olt, Florin Albotă, contestă decizia de reducere a burselor sociale acordate elevilor, în situația în care România alocă pentru educație doar 3% din PIB, sub media europeană de 4,7%. Social-democratul consideră că măsura lovește tocmai în copiii și familiile vulnerabile, pentru care aceste burse înseamnă bani pentru rechizite, hrană, transport și, uneori, posibilitatea de a continua școala. Albotă blamează Guvernul și pe premierul Ilie Bolojan că aleg să facă economii de la cei care au cea mai mare nevoie de sprijin și denunță momentul adoptării măsurii, cu doar două săptămâni înainte de începerea anului școlar. În declarația sa, liderul PSD Olt susține că problema deficitului ar trebui abordată prin identificarea banilor care pot fi economisiți în alte zone ale administrației, nu prin diminuarea sprijinului destinat elevilor vulnerabili.
„Să tai bursele sociale ale elevilor, în timp ce România alocă doar 3% din PIB pentru educație, față de 4,7% media UE, nu mai este pentru ‘deficit’. Este o alegere politică. Alegerea unui premier demis liberal pentru care zicala ‘ai carte, ai parte’ a fost înlocuită cu cea ‘ai pix, tai tot ce prinzi’. Într-o țară care se află pe ultimele locuri in Europa la finanțarea educației, Bolojan cel de 100 de zile demis găsește soluția să facă economii tocmai de la copiii care au cel mai mult nevoie de sprijin. Găsește și momentul plin de cinism: cu două săptămâni înainte de începutul anului școlar, schimbând regulile din mers și lăsând familiile vulnerabile să suporte nota de plată. Nu e prima data!
Ilie sărăcie, vorbim despre burse sociale, nu despre privilegii. Sunt bani pentru rechizite, mâncare, transport sau pur și simplu șansa ca un copil să rămână la școală. Ai tăiat-o si pe asta! Profund liberal! Dacă România are probleme bugetare, întrebarea nu este de ce primesc copiii vulnerabili burse sociale și pe vacanță, ci unde sunt banii tăiați de tine. În rest, tot românul știe de Ilie sărăcie”, este declarația vicepreședintelui PSD Olt, Florin Albotă.














