Acasă Actualitate ALRO, fotografia care nu ar fi trebuit să existe

ALRO, fotografia care nu ar fi trebuit să existe

128

ALRO, jucător pe piața aluminiului primar și prelucrat din Europa de Est, a știut întotdeauna să păstreze distanța corespunzătoare de factorul politic, folosind cu discreție relațiile cu potențații vremii pentru a-și rezolva aspecte care țin de mediu, energie, finanțări din surse externe. Cele de mai sus sunt valabile la timpul trecut. Fotografia alăturată în care personajul central, Mădălina Văle, viceprimar la Slatina, își face de zor campanie electorală, alături de doi senatori de la AUR, figuri semnificative din boardul companiei, ar fi putut fi evitată de cei de la ALRO în condițiile în care partidul celor de mai sus este antagonic prin numeroase poziționări față de politica economică actuală a ALRO, deschisă spre Uniunea Europeană, acolo de unde AUR vrea să ne scoată puțin. Evident, Mădălina Văle, senatorii AUR Cezar Petre și Petrișor Peiu, nu au nicio vină, au încercat și le-a mers.

Fotografia preluată de pe pagina viceprimăriței de la Slatina este însoțită de un text patriotic încât ai zice că ferestrele de la casele de 35.000 de euro ale lui George Simion vor avea tâmplărie din aluminiu produs la Slatina.

„Platforma industrială înseamnă foarte mult pentru Slatina! Înseamnă locuri de muncă pentru slătineni și un buget local puternic, care ne permite să dezvoltăm orașul. Costurile foarte mari ale energiei pun o presiune uriașă pe companiile de pe platforma industrială. De aceea, împreună cu domnul profesor doctor universitar, senator Petrișor Peiu, și domnul senator Petre Cezar, am început o serie de discuții cu companiile de pe platforma industrială, prima fiind ALRO, pentru a înțelege problemele cu care se confruntă și pentru a căuta soluții. Vom continua discuțiile cu toate companiile de pe platforma industrială, pentru că industria din Slatina trebuie sprijinită. Ei au fost alături de slătineni, oferind locuri de muncă și contribuind la dezvoltarea orașului. Este momentul să fim și noi alături de industria din Slatina!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.