Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au desfășurat, pe parcursul lunii iulie, aproape 240 de controale la angajatori din județ, în special în domeniile construcțiilor, comerțului și transporturilor. Verificările au scos la iveală peste 290 de abateri de la legislația muncii și cea privind securitatea și sănătatea în muncă, cele mai frecvente fiind întârzierile la plata salariilor, lipsa repausului săptămânal, nerespectarea obligațiilor privind contractele de muncă și deficiențele în protecția angajaților. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 125 de sancțiuni, dintre care nouă amenzi în valoare totală de 163.000 de lei, iar trei persoane au fost depistate muncind fără forme legale, situație care a atras sancțiuni suplimentare de 120.000 de lei pentru angajatorii implicați. Totodată, în luna trecută au fost raportate 26 de evenimente de muncă, toate aflate în prezent în curs de cercetare.
„În luna iulie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 239 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane. În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 290 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Platforma Reges-Online, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție, neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave deficienţe s-au aplicat 125 sancțiuni, din care 116 avertismente și 9 amenzi în valoare de 163.000 lei.
În luna iulie 2026, inspectorii de muncă au identificat 3 persoane care desfășurau muncă nedeclarată, angajatorii fiind sancţionaţi cu amenzi în valoare de 120.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 26 evenimente, în care au fost implicaţi 26 lucrători care desfăşurau activitate pe teritoriul judeţului Olt, evenimentele fiind în cercetarea angajatorilor la care s-au produs”, declară inspector șef, Constantin Cristian Ungureanu.














