Acasă Actualitate Ce vremuri! Dilema ceasului lui Oprescu. În partea aia e mai ieftin!

Ce vremuri! Dilema ceasului lui Oprescu. În partea aia e mai ieftin!

115

Timpuri complicate. Dunărea a scăzut cu patru centimentri și a crescut cu doi. Pentru bărbații de stat, asta e o victorie, pentru puterea alpha, nu are nicio semnificație în raport cu puterea masculină. Însă, mergem mai departe cu lumina stinsă. În cămară sau în fabrici, uzine și pe străzi. Temele momentului sunt trecute în subsidiar atunci când apare interesul legat de ceasul lui Oprescu. Cât costă și ce face de banii aia.

În lumea liberă a internetului, acolo unde fiecare cont fals devine justițiar în statul de drept, scandalul a pornit de la o fotografie în care apare alături de primarul Dănuț Șărpău de la Spineni și vicepreședintele Consiliului Județean, Virgil Delureanu, președintele PSD Olt, Marius Oprescu cu ceasul la mână. Vigilenți, observatorii au constatat că respectivul ceas costă nici mai mult, nici mai puțin decât suma de 44.000 de euro. Imediat s-au activat vocile rațiunii din națiune care au condamnat obiectul purtat de demnitarul de la Olt. Povestea s-a rostogolit repede, nimeni nu s-a întrebat, însă, de ce Virgil Delureanu ținea mâinile la spate. Ce ceas ascundea oare? Nici cât valorează smart watch-ul lui Ionuț Pârvu de la Scornicești. Toată lumea, preocupată doar de ce are Oprescu la mână.
Pe fondul acestei situații, vicepreședintele PSD, președintele PSD Olt, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a venit cu o explicație și cu factura aferentă obiectului de scandal: „Era fake news-ului sau cum să acoperi nimicul guvernamental și local cu subiecte de cancan și exagerări financiare, împinse de propaganda „imaculaților” pe toate site-urile obscure. Aflu, uluit, că aș purta la mână un ceas ba de 38.000 de euro, ba de 44.000 sau chiar 48.000 de euro. De la un site la altul, se mai adaugă, cu „generozitate”, câteva mii de euro. Se pare că cel mai scump lucru din povestea asta nu este ceasul, ci imaginația celor care au lansat zvonul! Trebuie să recunoaștem că zvonarii au un talent aparte: sunt singurii oameni din țara asta capabili să transforme un ceas cumpărat legal, cu un preț perfect verificabil, într-unul de zeci de mii de euro doar din pix. Performanță economică pură. Păcat că realitatea bate ficțiunea de tabloid.
Știm că principiul după care se guvernează în comunicare acești experți în nimicologie este: „Nu lăsa adevărul să-ți strice o poveste bună!” Doar că eu mă simt nevoit să le stric povestea proastă direct cu factura pe masă. Ceasul este cumpărat acum câțiva ani, plătit transparent, iar valoarea reală este cu totul alta decât cea vehiculată pe site-urile obscure. Lăsând gluma la o parte, e trist că singurul lor proiect politic este dezinformarea grosolană”.

Căutare independentă, preț mai mic
Pe seama subiectului, o simplă căutare pe net pentru un produs asemănător arată că la momentul în care Marius Oprescu a cumpărat ceasul respectiv, a cedat impulsului emoțional și nu a analizat bine piața, în partea asta e ceva mai ieftin cu jumatate din cât e ceasul din factura atașată. Măcar din asta trebuie să învețe și data viitoare să analizeze mai atent piața. Pentru că un astfel de produs vine doar cu scandalul bonus, prețul e doar în funcție de unde îl cumperi. Totuși, ce fel de ceas ascunde Virgil Delureanu, vicepreședintele Consiliului Județean, cel din fotografie care s-a așezat strategic cu mâinile la spate. Data viitoare ar trebui folosită o dronă cu 360 de grade pentru a surprinde tot. La Spineni și oriunde în țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.