Primarul comunei Deveselu, Marius Aliman, anunță că lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere continuă într-un ritm susținut. După finalizarea decopertării celor trei străzi din satul Deveselu, echipele de lucru au început pregătirea pentru asfaltare a mai multor străzi din satul Comanca, iar în perioada următoare vor interveni și pe alte artere din comună. Edilul dă asigurări că investițiile vor continua conform planului, astfel încât până în această toamnă toți locuitorii comunei să beneficieze de acces pe drumuri asfaltate, mulțumindu-le cetățenilor pentru răbdare și încrederea acordată.
„Dragi cetățeni, continuăm lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din comuna Deveselu. Am finalizat decopertarea celor trei străzi din satul Deveselu, iar echipele s-au mutat în satul Comanca, unde decopertăm și pregătim pentru asfaltare următoarele străzi: Valea Lungă, Măceșului, Tronsonul 2, Miresei, Tronsonul 2 și Tronson 3.
În perioada următoare vom pregăti pentru asfaltare și: Strada Târgului, împreună cu străzile adiacente, Strada Lalelelor, Drumul Sătesc 237, Miresei Tronson 1, apoi Prelungirea Smârdan, Strada Drumul Viilor și o parte din Strada Pădurii, unde vom asfalta accesul pentru cele patru gospodării existente. Mă țin de promisiune și lucrăm în ritm susținut, astfel încât, până la toamnă, toți cetățenii comunei să aibă acces la o stradă asfaltată. Vă mulțumesc pentru răbdare și pentru încredere! Continuăm să construim o comună mai bine conectată și mai bine pregătită pentru viitor”, este mesajul primarului comunei Deveselu, Marius Aliman.















