Un ofițer al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt va reprezenta județul într-una dintre cele mai importante misiuni europene dedicate combaterii incendiilor de pădure. Începând cu 1 august, locotenentul Bobaru Vasile va face parte din modulul național de intervenție dislocat în Departamentul Var, din sudul Franței, unde, alături de pompieri români și echipe internaționale, va participa la gestionarea incendiilor de vegetație și fond forestier în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, promoția 2018, și ofițer în cadrul Serviciului Logistic al ISU Olt din 2023, acesta va contribui la eforturile de protejare a comunităților afectate de incendiile de amploare, reprezentând totodată România și județul Olt într-o misiune internațională de mare responsabilitate.
„Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Matei Basarab’ al județului Olt este reprezentat, în această perioadă, în cadrul misiunii internaționale desfășurate în Republica Franceză, prin participarea lt. Bobaru Vasile, ofițer al Serviciului Logistic. Începând cu data de 1 august, acesta va face parte din modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure, dislocat în Departamentul Var, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Alături de ceilalți pompieri români și de partenerii europeni, va contribui la gestionarea intervențiilor generate de incendiile de vegetație și fond forestier.
Lt. Bobaru Vasile este absolvent al Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă ‘Pavel Zăgănescu Boldești’, promoția 2018, iar din anul 2023 își desfășoară activitatea ca ofițer în cadrul Serviciului Logistic al ISU Olt. Îi dorim succes în îndeplinirea acestei misiuni, intervenții în siguranță și întoarcere acasă cu bine! Suntem onorați că un coleg al ISU Olt contribuie la reprezentarea României în cadrul unei misiuni internaționale dedicate protejării comunităților afectate de incendiile de pădure”, transmit reprezentanții ISU Olt.















