Acasă Administrație Primarul Marius Aliman: „Până la iarnă, toate locuințele din Deveselu și Comanca...

Primarul Marius Aliman: „Până la iarnă, toate locuințele din Deveselu și Comanca vor avea acces la o stradă asfaltată”

80

Primarul comunei Deveselu, Marius Aliman, anunță continuarea investițiilor în infrastructura rutieră, prin asfaltarea a trei noi străzi în satul Deveselu, urmând ca lucrările să se extindă apoi în satul Comanca, unde vor fi modernizate alte nouă străzi. Edilul spune că obiectivul administrației locale este ca, până la venirea iernii, toate locuințele din cele două sate să beneficieze de acces direct la o stradă asfaltată.

„Dragi locuitori ai comunei Deveselu, continuăm investițiile în infrastructura rutieră! În satul Deveselu continuăm asfaltarea a încă trei străzi: strada care face legătura între Tineretului și Rozelor, strada Grădinilor și strada Speranța Păunescu, pe traseul către Valea Cișmelei. După finalizarea acestor lucrări, ne mutăm în satul Comanca, unde vom asfalta alte nouă străzi.

Prin aceste investiții, ne apropiem de un obiectiv important: ca până în această iarnă, toate locuințele din satele Deveselu și Comanca să aibă acces direct la o stradă asfaltată. Continuăm să dezvoltăm comuna, pas cu pas, pentru un trai mai bun pentru toți!”, este mesajul primarului comunei Deveselu, Marius Aliman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.