Acasă Actualitate PSD Olt: „Nu vom vota o lege împotriva românilor”

PSD Olt: „Nu vom vota o lege împotriva românilor”

56

PSD Olt atacă proiectul noii Legi a salarizării, pe care îl consideră o măsură ce afectează angajații din sectoarele esențiale și pensionarii. Într-un comunicat de presă, organizația acuză Guvernul că ignoră problemele profesorilor, medicilor, polițiștilor și ale altor categorii bugetare, susținând că majorările propuse sunt insuficiente, în timp ce veniturile demnitarilor ar urma să crească semnificativ. Reprezentanții PSD Olt declară că nu vor susține în Parlament un proiect de lege pe care îl consideră împotriva românilor și cer reluarea dialogului cu categoriile profesionale vizate.

„Legea Salarizării – dovada supremă a incompetenței unor amatori nervoși și aroganți! În țara în care înjuratul PSD ține loc de politică guvernamentală și se guvernează doar pentru incompatibilii USR, lumina s-a stins complet! Săraca țară bogată a rămas pe mâna unor demnitari care „fug ca dracul de tămâie” de orice discuție cu milioanele de români afectați! Nivelul de bătaie de joc atinge cote paroxistice: Profesorilor le aruncă „milos” 4 lei în plus pe lună, după ce au desființat 15.000 de posturi din Educație și le-au mutilat efectiv veniturile!
Medicilor le dau 5 lei pe oră pentru gărzile din weekend!
Pensionarilor le oferă o creștere de EXACT 0 lei, după ce le-au impozitat până și bruma de bani!

…și toate astea în timp ce își cresc cu peste 50% propriile salarii! Să fie sfidare, prostie, incompetență sau ticăloșie pură?
Această lege proastă de la un cap la altul nu este o reformă, ci distrugerea programată a țării! Proiectul mutilează sectoarele esențiale ale statului: Sănătate, Educaţie, Poliţie, Asistenţă Socială şi Finanţe. Oamenii care țin țara pe picioare sunt împinși spre greve disperate! Nu votăm nicio lege împotriva românilor și nu salvăm incompatibilii!”, se arată în comunicatul PSD Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.