Primarul orașului Piatra-Olt, Nicușor Rada, a fost reales în funcția de președinte al Organizației PSD Piatra-Olt, în cadrul Conferinței de Alegeri desfășurate în prezența liderului PSD Olt, Marius Oprescu. Realegerea sa vine în contextul în care administrația locală pune accent pe continuarea investițiilor în infrastructură, educație, sănătate și mobilitate urbană.
„Astăzi (n.r. 17 iulie) , a avut loc Conferința de Alegeri a Organizației PSD Piatra-Olt, desfășurată în prezența președintelui Organizației Județene PSD Olt, Marius Oprescu. Cu acest prilej, președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a transmis: ‘Fiecare etapă de acest fel înseamnă mai mult decât o alegere internă. Înseamnă asumarea unei responsabilități față de comunitate, față de colegi și față de proiectele pe care oamenii le așteaptă de la noi’.
În cadrul conferinței, primarul orașului Piatra-Olt , Nicușor Rada , a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației PSD Piatra-Olt . Reconfirmarea sa reflectă încrederea colegilor, construită pe baza rezultatelor obținute în administrația locală și a activității desfășurate alături de o echipă puternică, implicată și apropiată de nevoile comunității. PSD Piatra-Olt demonstrează că performanța politică este dublată de performanța administrativă. Investițiile realizate, cele aflate în curs de implementare și proiectele pregătite pentru perioada următoare vorbesc de la sine: modernizarea infrastructurii, proiectele de mobilitate urbană, investițiile în educație, sănătate și dezvoltare locală confirmă faptul că administrația social-democrată livrează rezultate concrete pentru oameni.Prin seriozitate, muncă și implicare, echipa PSD Piatra-Olt continuă să construiască un oraș modern, european și orientat spre viitor. Mult succes noii conduceri în activitatea politică și administrativă!”, transmit reprezentanții Primăriei Piatra-Olt.

















