Vești importante pentru proprietarii din blocurile C1ABC, C2ABC, C3ABC și C4ABC de pe strada Eugen Ionescu. Primăria municipiului Slatina anunță că proprietarii care au depus documentația necesară și nu au ipoteci asupra cotelor supuse exproprierii pot începe să își încaseze despăgubirile prin intermediul CEC. Plățile sunt efectuate etapizat, în funcție de verificarea dosarelor, autoritățile locale precizând că procesul se desfășoară conform prevederilor legale, cu scopul de a asigura o compensare corectă și rapidă pentru toate persoanele îndreptățite. Pentru informații suplimentare, cetățenii se pot adresa Direcției Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Slatina.
„Primăria Municipiului Slatina informează proprietarii din blocurile C1ABC, C2ABC, C3ABC și C4ABC care au depus cereri și nu au ipotecă asupra cotelor ce fac obiectul exproprierii că se pot prezenta la CEC pentru încasarea sumelor reprezentând despăgubirile acordate. Procesul de plată se desfășoară etapizat, conform documentațiilor depuse și verificate, astfel încât fiecare proprietar eligibil să își poată ridica drepturile financiare în condițiile prevăzute de lege. Pentru eventuale clarificări suplimentare, cei interesați se pot adresa Direcției Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Slatina. Primăria Slatina continuă demersurile necesare pentru ca procedurile de expropriere și despăgubire să fie gestionate cât mai rapid și corect pentru toți cetățenii implicați”, transmit reprezentanții Primăriei Slatina.















